Pentru a putea onora cum se cuvine contribuția femeilor cercetător care sunt implicate în lupta împotriva COVID 19, trebuie să recunoaștem, în primul rând, barierele pe care le-au depășit. În contextul restricțiilor impuse în jurul lumii în ultimul an pentru a opri răspândirea infectărilor, femeile implicate în mediul academic și cel științific au trebuit să preia responsabilități crescute în privința îngrijirii copiilor, rudelor mai în vârstă sau membrilor bolnavi din familie.

Având în vedere că este de patru ori mai probabil pentru bărbații din mediul academic să aibă un partener de viață care a preluat treburile domestice și îngrijirea membrilor familiei decât se întâmplă în cazul colegelor lor, acestea nu au putut fi la fel de productive la muncă, ceea ce a însemnat că au rămas în urma lor. Astfel, un studiu apărut în revista Nature sugerează că deși femeile au fost autori ai circa 20% dintre lucrările științifice începând cu 2015, ele sunt autori ai doar 12% dintre cercetările legate de COVID 19.

Rolul crescut pe care femeile îl joacă în cadrul gospodăriei și pentru îngrijirea familiei în ultima perioadă nu numai că a dus la o scădere a numărului de lucrări științifice pe care acestea au reușit să le conceapă, dar le-a și împiedicat pe multe dintre acestea să preia poziții de conducere și să fie implicate în luarea de decizii la nivel instituțional, ceea ce contribuie la adâncirea decalajului dintre bărbați și femei în mediile științific și academic.

Aceste provocări au fost chiar și mai mari în cazul femeilor de culoare, femeilor din țările cu venituri mici și medii, femeilor cu dizabilități și femeilor din grupurile marginalizate, care se confruntă cu obstacole adiționale în privința egalității de gen în mediile științifice și academice. De exemplu, doar 0.5% dintre profesorii titulari din școlile medicale din SUA sunt femei afro-americane, în timp ce femeile reprezintă 22% din numărul total de profesori titulari.

Obstacolele și provocările pe care femeile cercetător le au de înfruntat au existat cu mult înainte de pandemia COVID 19, iar istoria a trecut de multe ori cu vederea contribuțiile femeilor la dezvoltarea științei – de la „figurile ascunse” de la NASA, care au contribuit la lansarea în spațiu a multor bărbați, până la multele cercetătoare care i-au ajutat pe superiorii lor să câștige premii Nobel.

De-a lungul istoriei, femeile cercetător au făcut descoperiri importante care au contribuit la progresul omenirii. De la primul premiu Nobel din 1901 până la cel mai recent, din 2020, numai 57 de femei au primit această înaltă distincție. Lista de laureate o include pe Marie Curie, care a fost prima femeie câștigătoare a premiului. De fapt, ea l-a obținut de două ori, în fizică în 1903 și apoi în chimie în 1911.

Vă prezentăm acum poveștile a patru femei, dintre cele mai influente ale vremii respective, care nu au primit niciodată premiul Nobel pentru munca lor în ciuda faptului că au avut contribuții la fel de importante care ar fi trebuit răsplătite în acest mod. În schimb, colegi ai acestor femei au primit recunoașterea prin Premiul Nobel pentru rezultatele comune.

Fizicianul Lise Meitner (1878–1968)

În anul 1906, Lise Meitner a devenit a doua femeie care a obținut un doctorat de la Universitatea din Viena. Curând după absolvire, Meitner s-a mutat la Berlin pentru a participa la cursurile fizicianului Max Planck.

Apoi, i s-a alăturat chimistului Otto Hahn, în cercetările acestuia legate de izotopi.

Colaborarea cu Prof. Hahn a dus la descoperirea în 1917 a elementului chimic numit protactiniu (Pa). Din păcate, venirea la putere a lui Hitler i-a determinat să fugă din Germania în Suedia în 1938. Odată stabiliți la Stockholm, cei doi oameni de știință au continuat colaborarea, care a dus, în cele din urmă, la dezvoltarea tehnologiei nucleare. Deși Hahn a primit Premiul Nobel pentru izolarea procesului de fisiune nucleară, Meitner a fost cea care a descris cum se întâmplă acest proces.

Deși Comitetul Premiului Nobel nu i-a acordat distincția și lui Meitner, aceasta a primit o largă recunoaștere din partea colegilor pentru rolul jucat în fisiunea nucleară, pentru care a primit în cele din urmă premiul Enrico Fermi în 1966, alături de colegi.

Fizicianul Chien-Shiung Wu (1912–1997)

Născută în China, călătoria ei în domeniul fizicii a început la școala de fete pe care tatăl ei o înființase cu credința că fetele ar trebui să aibă oportunitatea de a primi o educație bună, un lucru progresist la acea vreme.

Wu a continuat studiile și a absolvit fizica la Universitatea din Shangai și, în 1940, a obținut un doctorat de Universitatea Californiei de la Berkeley. Apoi a deținut o poziție la Universitatea Columbia din New York, unde a studiat dezintegrarea beta, fenomen legat de descompunerea radioactivă.

Pe măsură ce abilitățile și cunoștințele ei au devenit cunoscute în cadrul comunității științifice, Wu a atras atenția fizicienilor teoreticieni Tsung Dao Lee și Chen Ning Yang. Și ei interesați de tehnologia radioactivă, aceștia aveau o teorie nedemonstrată conform căreia particule nucleare identice nu acționează în mod similar. Cei doi fizicieni au abordat-o pe Wu pentru ca aceasta să creeze un experiment care putea să le demonstreze teoria.

Folosind cobalt radioactiv la temperatura de zero absolut, Wu a reușit să le demonstreze teoria dincolo de orice dubiu. Lee și Yang au primit Premiul Nobel în 1957 pentru această descoperire semnificativă. Și, totuși, cei doi nu au recunoscut meritele lui Wu pentru această descoperire.

Chimista Rosalind Franklin (1920–1958)

Rosalind Franklin a absolvit Colegiul Newnham, Cambridge, în 1941, apoi a întrerupt studiile pentru a lucra la British Coal Utilization Research Association (Asociația britanică de cercetare a utilizării cărbunelui). Aici, ea a analizat microstructurile de carbon și grafit, cercetări care au reprezentat baza lucrării ei de doctorat în domeniul chimiei fizice de la Cambridge, pe care l-a finalizat în 1945.

În 1951, viața ei va lua o nouă turnură, de data aceasta prin studiul ADN-ului. Ca cercetător asociat în laboratorul lui John Randall de la King’s College din Londra, Franklin i-a întâlnit pe James Watson, Francis Crick și Maurice Wilkins, care făceau parte dintr-o echipă de cercetare separată.

Folosind cristalografia cu raze X, o tehnică de difractometrie de radiații X, pe care o stăpânea foarte bine, Franklin a fotografiat structura dublu-elicoidală a ADN-ului.

Când Wilkins i-a arătat lui Watson una dintre fotografiile lui Franklin, acesta din urmă a publicat-o imediat în revista Nature. Totuși, Watson nu a menționat în articol contribuția majoră a colegei lui. Deși contribuțiile lui Franklin au fost esențiale în înțelegerea structurii ADN-ului, Premiul Nobel a fost câștigat în 1962 de James Watson, Francis Crick și Maurice Wilkins, la 4 ani după ce Franklin murise în urma unui cancer ovarian.

Microbiologul Esther Lederberg (1922–2006)

După absolvirea liceului in Bronx, New York, Esther Lederberg a mers în cele din urmă la Universitatea Stanford, unde a obținut un master în genetică. În 1950, ea a descoperit enterobacteria Fagul Lambda, un virus bacteriofag care infectează specia bacteriană Escherichia coli. Această descoperire a deschis o nouă cale de înțelegere a virusurilor, care reprezintă acum baza modelelor virale folosite.

Cercetarea ei de mai târziu din domeniile geneticii și imunologiei au fost desfășurate în colaborare cu soțul ei, Joshua Lederberg. Rezultatele colaborării lor au adus progrese importante, de exemplu descoperirea că bacteriile își pot schimba ADN-ul și crea o nouă tulpină. Deși au muncit în tandem, doar soțul ei a primit Premiul Nobel pentru această descoperire importantă. Conform unui articol din TIME, soțul ei a menționat contribuțiile soției lui într-un mod mai degrabă vag.

Într-o notă diferită trebuie menționat exemplul mai recent al fondatorilor BioNTech – soții de origine turcă Özlem Türeci și Ugur Sahin- care au primit Crucea Comandorului Cavalerului din Germania din partea Președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, pentru contribuția lor la descoperirea vaccinului Pfizer- BioNTech. Este un exemplu în care echipa celor doi cercetători, a căror muncă a fost anterior concentrată, în primul rând, pe cercetarea cancerului, a lucrat acum pentru descoperirea vaccinului COVID care folosește tehnologia ARNm, iar acest efort comun este recunoscut ca atare.

Această excepție nu infirmă totuși regula care spune că, deși a crescut semnificativ numărul femeilor cu studii universitare și post universitare în aceste domenii (Știință Tehnologie Inginerie Matematică), cifrele cu privire la proporția femeilor în forța de muncă din aceste specialități s-au schimbat mult mai puțin decât se spera. Femeile reprezintă acum doar 28% din forța de muncă din aceste domenii, în timp ce mai puțin de 30% dintre cercetătorii din lume sunt femei. Femeile care lucrează în aceste specialități publică mai puțin, sunt plătite mai puțin pentru cercetările lor și nu avansează atât de mult în carierele lor precum colegii lor bărbați, iar decalajul s-a adâncit de la începutul pandemiei.

De ce e nevoie acum? Avem nevoie de eforturi de a facilita promovarea în posturi de conducere a femeilor la fel de bine pregătite ca bărbații care concurează pentru aceste posturi. La nivel instituțional, organizațiile pot oferi sprijin semnificativ în acest sens printr-o varietate de măsuri, începând cu oferirea de acces la creșe, grădinițe și after-school-uri și opțiuni de îngrijire pentru alți membri ai familiei care au nevoie.

În același timp, organizațiile trebuie să devină conștiente și să facă eforturi să elimine prejudecățile care afectează recrutarea, alocarea granturilor de cercetare, egalitatea veniturilor în cazul unei munci și contribuții egale sau selectarea și evaluarea liderilor organizației, factori esențiali mai ales în timp de criză. La nivelul familiei, este nevoie de o redistribuire a muncii legată de îngrijirea copiilor, vârstnicilor sau celor bolnavi.

Dacă această pandemie a cauzat și adâncit inechități structurale, aceeași pandemie ne poate oferi un catalizator pentru schimbare, reprezentând o oportunitate pentru o reformă globală care să le ajute pe femei să ocupe locul pe care îl merită și în lumea academică, științifică și medicală.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Traducere și adaptare după articolul:

”4 women whose work won the Nobel Prize for their male colleagues” din Medical News Today, https://www.medicalnewstoday.com/articles/4-women-whose-work-won-the-nobel-prize-for-their-male-supervisors