LUCRARI PREZENTATE
LA
EVENIMENTUL
MARTISOR PROFESIONAL LA REVERUL SUFLETULUI
EDITIA A-II-A
05.03.2011
MESERIE, PROFESIE SAU HAR ?
Autor: Ana Ladan, S.U.U. ELIAS
Motto: ” Cele mai bune si frumoase lucruri din viata nu pot fi vazute nici atinse, doar simtite din inima” Helen Keller
De mic copil, intrebata fiind ce doresc sa ajung cand voi fi mare raspundeam invarabil :doctor. Simteam atractia de a fi alaturi de cei care sunt in suferinta sau poate au nevoie de ajutorul meu intr-o anume situatie.
Am urmat scoala potrivit varstei am ajuns si studenta dar,la un moment dat o problema personala ma facut sa nu mai pot continua facultatea.Intamplare , esec sau destin.?
M-am inscris la concurs si apoi am urmat Cursurile Sc. Postliceale Sanitare „Pitar Mos” din Bucuresti.
In anul terminal una din doamnele profesoare, medic, m-a intrebat daca nu doresc sa lucrez la Sp. Elias. Desi, nascuta si crescuta in Bucuresti la acel moment (era in primavara anului 1974), nu stiam ca acea cladire pe langa care treceam in fiecare an dupa ce se terminau defilarile de 1Mai sau 23 August, este Spital. Am acceptat propunerea si incepand cu7 aprilie 1974 am intrat in perioada de practica in cadrul acestui Spital ce avea sa devina apoi locul de munca unde imi desfasor activitatea si astazi .Stagiul practic l-am urmat in Clinica de Medicina interna,iar apoi , la terminarea studiilor am fost angajata in Clinica Neurologie. Am lucrat la patul bolnavilor, am colaborat cu colegii medici si am invatat electroneurofiziologie: Electromiografie, Potentiale Evocate si Electroencefalografie . Dupa un timp am ajuns Asistenta sefa in sectia pe care am considerat-o a doua familie.
Anii petrecuti impreuna cu colegii, alaturi de cei aflati in suferinta m-au facut sa cred ca nu eu mi-am ales profesia,ca nu fusese un esec faptul ca nu am putut termina studiile la facultate ci am fost aleasa sa ajut pe cei care ajungeau pe patul de spital sa le pot fi de folos, cu profesionalism si har si sa pot transmite si altora tot ce am invatat.
Erau nopti cand de garda fiind ma intalneau colegii medici din alte clinici si intrebau mirati de ce nu ma odihnesc cand este atata liniste pe sectie. Da era uneori liniste ,dar incercam sa-i conving ca noi , suntem o sectie mai mult a celor care nu cuvanta. Aici erau cei cu Accidente Vasculare Acute , unii cu afazie, care nu puteau spune nici macar ca au nevoie de apa sau altceva.
Nu exista cuvinte pentru a descrie bucuria sufleteasca la aparitia unui pacient sau paciente, care dupa o perioada de coma,apoi recuperare si in sfarsit momentul externarii, deschide usa cabinetului si cu lacrimi in ochi veneau sa-mi stranga mana si sa-mi spuna: „multumesc D-na Ani ca m-ati salvat.
Am avut serii intregi de colege tinere care faceau practica in serviciul nostru si doreau apoi sa ramana la noi ,desi era uneori istovitor, se muncea in echipa, ne intelegeam din priviri si multi doreau sa fie colegi intr-un asemenea colectiv. Le spuneam intotdeauna colegelor cu experienta sa fie intelegatoare cu cele venite in practica si sa le arate tot ce e corect si intra in competenta noastra sa facem pentru pacient,in ideia ca daca vor ajunge cumva colege cu noi si nu stiu ce au de facut, parte din vina este a noastra, a celor cu experienta, ca nu le-am aratat ce trebuie facut.
Am avut o sansa pot spune unica, sa pot invata tehnica iregisrtrarii EEG de la unul din primii medici romani care a invatat acesta tehnica direct de la Dr. Berger(descoperitorul Electroencefalogramei ,in 1932). Mi-a spus tot ce se putea invata in acest domeniu ,facandu-ma astfel sa fac o pasiune pentru acest examen si fiind si eu pusa in situatia de a invata aceasta tehnica atat pe colegii medici cat si pe asistente, trimisi din diverse clinici din tara.Sunt convinsa ca in profesia noastra fara implicarea totala in primul rand cu sufletul nu putem face nimic.Cu timpul am invatat ca unele lucruri sau intamplari nu se mai repeta niciodata si aici asi dori sa va redau o intamplare speciala pentru mine: asteptam medicul ce trebuia sa interpreteze electromiogramele pe care le efectuasem in ziua respectiva, era ora pranzului, stateam langa sufrageria unde cca 25 de pacienti serveau dejunul ,cand am observat o pacienta care incercand sa inghita o bucata de carne , probabil mai mare decat putea inghiti, a inceput sa se agite facand semne diperate ca nu poate respira. Imediad am lasat documentele din mana pe o masa in bucatarie am alertat o infirmiera si un brancardier si am luat pacienta in salon . Cu un prosop am incercat sa scot ce avea in gura dar nu s-a putut, am rugat sa se aduca repede un brancard si in mare viteza am fost cu pacienta in ATI unde am rugat sa se incerce aspirarea bucatii de carne inghitite, care probabil astupa traheea. Norocul a fost ca medicul de garda era in usa, imediat cu o pensa a reusit sa prinda practic o bucata de carne de cca10 cm in diametru si a extras-o din gatul pacientei care a inceput sa respire normal si usor,usor sa-si revina . Timpul povestirii a fost cu mult mai mare decat au durat toate manevrele necesare dar asa am invatat ca o secunda de atentie poate salva un om.Desigur nu de putine ori sunt momente grele, obositoare chiar,dar bucuria ca ai contribuit si tu putin la salvarea unei vieti,multumirea pe care o vezi in ochii celui in suferinta ca i-ai dat un sfat bun, ca ti-ai invatat colegii mai mici cum sa ajute pe cei aflati in clipe deosebite, sa fie tratati ca oameni, oameni care nu au uneori curajul sau chiar nu pot vorbi ,datorita afectiunii, toate acestea impreuna duc la mentinerea unui tonus bun pentru tine care iti da putere sa continui , sa vezi precum in natura ca primavara incepe cu ghiocei, iar catre sfarsitul verii incep sa infloreasca crizantemele toamnei.Astfel am considerat eu in general ce am facut in viata si ,in special pe plan profesional asa incat si astazi sa fiu printre voi , unii chiar colegii mei de o viata.Nu doresc sa inchei fara a va oferi cateva ganduri si intelepciuni stranse de-a lungul timpului care sper sa va faca placere fiind de fapt un fel de ghid sau modul cum am inteles eu viata in ansamblul ei atat pe plan personal cat si profesional.
Pentru a fi pace inlauntrul tau trebuie sa ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta ,in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date si da in continuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adanc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti.
(Dalai Lama)
„ Ia seama la gandurile tale, caci ele vor deveni CUVINTE.
Ia seama la cuvintele tale, caci ele vor deveni ACTIUNI.
Ia seama la actiunile tale, caci ele vor deveni OBICEIURI.
Ia seama la obiceiurile tale,caci ele iti vor modela CARACTERUL.
Ia seama la caracterul tau, caci el iti va conditiona DESTINUL,iar destinul
va fi VIATA ta si nu este religie mai mare ca ADEVARUL.”
RUGAMINTEA ( de Mowalana Rumi)
L-am rugat pe Dumnezeu,
Sa-mi dea putere,
Dar El, m-a facut slab
Ca eu sa invat simplitatea si smerenia.
L-am rugat sa ma ajute
Sa fac fapte mari,
Dar El, m-a micsorat
Ca sa fac fapte bune.
L-am rugat sa-mi dea bogatia,
Ca eu sa fiu fericit.
Dar El, m-a facut sarac
Ca eu sa devin intelept
L-am rugat toate lucrurile
Ca sa pot gusta viata,
Dar El, mi-a dat viata
Ca sa pot gusta toate lucrurile
Nu am primit nimic
Din tot ce am cerut,
Dar am primit tot,
Ce a fost bun pentru mine
Impotriva vointei mele,
Au fost ascultate rugamintile mele
Sunt printre oameni,
UN OM BINECUVANTAT!
Va multumesc pentru atentia acordata!
IARTA-MĂ, PRIMAVARĂ!
Autor: Nicoleta Vârban, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Iarta-ma, iarta-ma primăvară!
Ai venit,esti pe afară…
Repetabilă minune
Revărsată peste lume,
Iarta-ma, iarta-ma primăvară!
Azi, ma gasesti refractară
Cu receptori blocaţi,
Centri nervosi încuiaţi,
Afectari sensitive
Si raspunsuri motorii tardive.
Am schimbat in talcioc
Intr-o forma primara de troc,
Verdele tau si mister
Cu ceva efemer,
Felul tau primordial
Cu ceva uzitat si banal…
Iarta-ma, iarta-ma daca poţi
Te-am vandut pe doi zloţi
La taraba pe-un cântar
Si n-aveam habar
Cat de mult o sa ma doară.
Iarta-ma, iarta-ma primăvară!
Ma intreb ce sa fie?
Cunoscuta ta astenie?
Ironie de soartă
Te-am tinut incuiata la poartă,
Sufletu-mi cu obloane
Sa n-ajungi in cotloane
Ascunse cu teamă.
Te rog, iarta-mă!
De-asta dată
Ma gasesti schimbată.
Ma intreb pe bune
Si nu stiu a va spune
Unde-i oare schimbarea?
Sa fie intamplarea
Ca nevoia-I stapană
Si tristetea jupană?!
Om langa om –
Frunza verde in pom.
Fara rost vreun cuvânt
Frunza-n vânt,
Nu-mi mai simt primăvara
Si aceasta-i povara…
Dar ce vina am eu
Timpul acesta e greu,
Ne apasa social si rapid
Afectandu-ne stupid:
Neonato-Giuleşti,
Romania-Bucureşti…
Blestemata priză
Si continua criză!
Dati-mi primavara vă rog
Si iertati-mi gandul milog.
Vreau s-aud ghiocei
Poate pot afla de la ei
Ce ma face să fiu
Intr-un fel atat de pustiu…
Buna mea primăvară,
Scoate-ma afară!
Daca poti adu-mi vise,
Orizonturi deschise!
Iarta-ma, dă-mi ceva
Ce-ar putea schimba
Lumea de afară,
Draga mea primăvară!
Vreau sa te simt iară,
Caci mi-e dor si mi-e dor
Tot cu gandul să zbor
La cuvantul meu de-nceput
Departat si pierdut,
Cautat, răscolit,
Niciodata găsit,
Caci ce-i dus, dus rămâne
Si cum soarele-apune
De-al sau rasarit îl desparte
Totdeauna o noapte!
Stau desculta in poartă
Si te rog, mă iartă,
M-ai gasit asa straină
Poate eu sunt de vină,
Azi mi-e sufletul gol,
Far-un rost, fără rol
O fi ăsta oare
Un mijloc de apărare?
In timpul din urmă
Traim o sumă
De-ntamplari nedorite:
Oamenii isi ies din sărite…
Fa ceva, primăvară
Pentru lumea din mine, de-afară.
Ai adus mărţişoare,
Pasarile tale călătoare
S-au intors înapoi
Pentru oamenii din noi!
Babelor bătrâne ştiţi
In zilele voastre să-ndârjiţi
Vremea-n bătătură.
Faceti o întorsătură
S-un descantec de deochi
S-avem bunatate-n ochi,
Cautatura frumoasă,
Martie in casă,
Puricii afară,
Raul tot zboară
Departe-n pustie
Si-atunci va să fie
Lumea toata primenită,
Tot cu flori gatită.
Ferestre deschise,
Iubire, speranţe şi vise.
Primavara, mă iartă
Te-am tinut la poartă
Inimii i-am pus zăvor
S-am uitat să zbor
Cred ca sunt învinsă
De-o banala criză…
V-as dori o ajustare
In grila de salarizare,
Dar mai mult eu mi-aş dori
Ajustari in felul nostru de a fi!
Anii sapte de acasă
Si pe strada si prin clas,
Anii sapte pentru toţi
Si bunici, dar si nepoţi.
Am intrat in panică
De-adevaratelea, organică
Azi e prima oară
Cand nu te simt, primăvară…
Si ma-ntreb ce e ?
Sper o criza de femeie,
O toana, o cefalee
Ce-o sa-mi treacă
Numai dacă…
M-ajutati cumva
Sa putem schimba
Pe bune
Ce e rau in lume,
Sa ne-ncarcam cu poveri
Doar de primăveri!
Iarta-ma, spune-mi da
Primăvara mea!
Suntem astăzi împreună, aici, pentru a ne bucura de o zi frumoasă , 8 martie. Pentru mine aceasta a fost, este şi va fi întotdeauna ziua mamei. De aceea:
De-ai putea să-mi fi
Mamă pentru încă o zi,
Doar o clipă în plus
Si mi-ar fi de ajuns.
Cer din tot timpul o boabă
Sufletu-mi să îţi soarbă
Lacrimile-ţi prăvălite
Peste mainile muncite,
De-ar putea apusul
Sa-mi aduca dusul
Drum al vieţii tale,
Sa-mi apari în cale…
Astăzi , mamă sunt şi eu
Ş-as vrea Dumnezeu
Sa-mi audă dorul,
Sa-mi poarte piciorul,
Tot pe drumuri duse
Departe de vise,
N-as spune nimic,
Sa mai vad un pic
Ochii ce m-au ocrotit,
Mâna care m-a păzit,
De-ai putea să-mi fi
Mamă, pentru înc-o zi!
Dragele mele, cele care aveţi mame, să vă trăiască! Să fiţi împreună cât mai mult cu putinţă! Spuneţi-le mamelor voastre tot ce nu le-aţi spus încă… Faceţi asta acum, cât e timp, pentru că atunci când timp nu mai este din păcate acesta devine pierdut, iremediabil pierdut…În acest spital (Militar) am vorbit cu mama mea…ŞI A FOST PENTRU ULTIMA OARĂ…
Aş vrea împreună:
Sa dezlegam secundele
Din a lor fugă,
Sa le uitam pe unele
Si amintirea lor nătângă,
Sa imploram mişcarea
Sa se opreasca pentru noi,
Sa invatam minunea
Ce-aduce primăvara înapoi!
Si sa-ndesam în buzunare,
Destul si de ajuns,
Iubire pentru fiecare
Si-o primăvară-n plus!
AZI, special,
Profesional,
Tot in suflet la rever
Mi-am prins mărţişor şi sper
Acul mic cu gămălie
Sa mi-l tina mărturie,
Cand departe-mi eşti
Primăvară din poveşti.
Cu şnurul lui legate
Mi-am strans dorurile toate
In cuvinte, printre rânduri
Cate ganduri, câte gânduri…
Peste iarnă adunate
Si in suflet aşezate
Prinse cu acelaşi bold
Si cu-o etichetă: sold.
Nu vând pe talanţi
Doar împart celorlalţi
Cuprins în cuvânt
Zborul din gând!
Mi-am prins la rever
Martisor şi cer
Sa-l port permanent
Testament:
Sa imi fie povară
Noua primăvară,
Va impart pe nimic
Fiecare un pic
Sa primeasca pe loc
Intr-o forma de troc:
Schimb o secunda de viaţă
Pe-o bucata de aţă,
Dau albastru deschis
Pe-o fărâmă de vis:
Visez că-ntr-o zi
Lumea va fi
Perfectă!
Etichetă :
Boabe de rouă
Va aduc vouă,
De iarbă un colţ
Ce negoţ!
Clipe din timp
Vreau sa schimb!
Te-am vandut
Pe doi zloti la-nceput
Dar te vreau până-n zori
Pe oricate comori,
Aş da tot
Chiar si ultimul zlot,
As lua cu-mprumut
Ori si ce, ori si cât,
As goli camara
Doar sa-mi simt primăvara…
Eu vă doresc să vă trăiţi primăvara si viaţa frumos!
Iertaţi-mă, iartă-mă primăvară!
CONCLUZIA ULTIMULUI AN
Autor: Ciobanu Ileana, S.U.U. Elias
L-am rugat pe prietenul meu, calculatorul, sa ma ajute sa creez urmatorul scenariu:
Nu, nu ma refer la sfarsitul lumii.
Doamnelor si Domnilor, am venit azi in fata dumneavostra sa va anunt in mod oficial ca m-am hotarat sa imi schimb profesiunea. Sunt si eu om.
Exista o explicatie!
Profesiunea de asistent medical este una extrem de periculoasa si de daunatoare sanatatii celui care o practica.Mai ales in zilele noastre.
Avem :
- Expunerea profesionala in plan fizic
- Expunerea la actiunea legii.
- Expunerea mentala si emotionala.
a. La actiunea agentilor mecanici.
Cum vine asta? – Te pocneste un pacient/ apartinator la camera de garda, ca nu ii place fata ta, dupa o tura de cosmar.
Si, mai inainte de toate, sa tinem cont ca lucrul cu sacii de cartofi este mai putin nociv pentru fizicul unei persoane decat lucrul cu un pacient tetraplegic sau hemiparetic spastic, eventual si afazic, si poate chiar malitios.
Doamnelor si Domnilor, scolioza, cifoza si hernia de disc sunt boli profesionale pentru asistenti medicali, infirmiere si brancardieri. Dupa un an de osteodensitometrie, la personalul supus investigatiei am constatat ca 90% prezinta scolioze, un procent similar cu cel al pacientilor care au facut DXA, pacienti care sunt, cu ceva exceptii, trecuti de varsta de pensionare. Si toti mebrii personalului analizati prezinta modificari de tip artrozic la nivelul coloanei vertebrale lombare si al articulatiilor coxofemurale.
b. Expunerea la radiatii.
Cei care lucreaza cu radiatii neionizante practic nu au prea multe posibilitati sa se fereasca de emisiile aparaturii cu care lucreaza – exceptand ochelarii de protectie pentru LASER, acolo unde mai exista.Mentionez ca nu se recomanda sa faci mai mult de doua, trei cure de fizioterapie pe an, cate 10 sedinte de cura.
Cei care lucreaza cu radiatii ionizante stiu ce riscuri isi asuma, chiar daca expunerile sunt in limitele admise si programul este, cica, mai scurt.
Si, toti cei acei ce nu stiau inca, sa afle acuma ca suntem cu totii expusi poluarii electromagnetice date de telefonia mobila, aparatura medicala, reteaua electrica, fierul beton din pereti, precum si la alte diferite tipuri de poluare, mai mult sau mai putin studiate.
c. Expunerea la agenti chimici – reactanti de diferite feluri, antibiotice, detergenti, dezinfectanti etc, dezvoltam, in consecinta, eczeme, alergii, intolerante.
d. Expunerea la agenti biologici – ne intelnim tot timpul , in autobuz, pe strada, la paine, cu enciclopedii ambulante de virusologie, bacteriologie, parazitologie, micologie si habar nu avem, dar, datorita profesiei noastre, noi trebuie sa luam contact si cu produsele biologice si patologice infestante corespunzatoare. Si nu suntem imuni, ci din ce in ce mai putin imuni, cu un sistem imunitar din ce in ce mai dezechilibrat, dezorientat, si cu afectiuni autoimune din ce in ce ma frecvente: colagenoze, leuconevraxite, lupus, tiroidite, psoriazis, cancere… Sunt afectiuni din ce in ce mai intalnite la personalul medical.
Exista tot felul de acte normative acre ne povestesc ce de drepturi au pacientii, furnizorii de medicamente si de aparatura, casa de asigurari si ministerul de profil, precum si ce de indatoriri avem noi.
Cineva zicea in tramvai zilele trecute ca suntem o tara de bolnavi si de paznici. Asta inseamna ca oamenii presupusi sanatosi formeaza o minoritate, si, in tara asta in care toate minoritatile au drepturi, ar trebui sa cerem si noi niste drepturi, nu? Sau ne incadram si noi la capitolul bolnavi, de fapt…
Sa nu uitam, tot la capitolul boli profesionale ar trebui sa incadram s gastritele si dismetaboliile datorate orarului alimentar aiuribilistic si cardiopatiile ischemice, datorate stress-ului continuu.
Si, sa nu uitam depresiile.
Cum sa mai fii intreg la cap cand esti supus unui bombardament cu regim non stop de informatii malefice pentru mentalul tau si traiesti practic, intr-o ciorba de emotii cu impact negativ asupra psihicului oricui.
Intr-un an de zile mi-au trecut prin fata ochilor si direct prin inima 3400 de oameni bolnavi, fiecare cu suferinta sa personalizata, fiecare cu telenovela sa, fiecare cu stirea sa de ora 5. … %au demineralizari, dintre care … sunt cu diagnostic de osteoporoza cu risc de fractura, necesitand tratament antiresorbtiv si osteoformator, la care raspund unii da si altii ba, in functie de afectiunile asociate, multi avand tiroidite, Basedow, adenoame hipofizare, Cushing, lupus, hepatite cu virus C, insuficiente renale, hepatice, intoxicatii cronice diverse… Am avut zile intregi in care au venit numai paciente histerectomizate. Ajungi sa crezi ca asa trebuie sa fie. Ca asta este firescul secolului 21.Vin paciente zambind, la un control de rutina, ca se apropie menopauza,de … si descopera ca au oasele de plastelina, mai vezi colo un bolovan la rinichi, colo o fractura de sold veche de care nimeni nu a avut habar, dincolo un uter pietrificat, dincolo un telefon mobil uitat intr-un buzunar.
Ati vazut vreodata tristetea de sfarsit de lume din ochii unei persoane careia natura i-a jucat o festa crunta si pe care normalul contemporan nu o poate incadra nicaieri, un ea-el ?
Si cate boli pentru care nu s-a creat inca o definitie, pt. care nu s-a inventat inca o denumire stiintifica. Cati oameni care se topesc din picioare, ca lumanarile de parafina proasta intr-o capela intunecata si neaerisita, in timp ce medicina neputincioasa ridica din umeri din lipsa de fonduri, lipsa de idei, sau alte lipsuri…
Si ma gandesc: Dumnezeule, trebuie sa existe cineva care sa ii vada de-adevaratelea si pe oamenii acestia, barbati si femei laolalta, in toata complexitatea suferintei lor, sa le creeze confortul empatiei si al compasiunii, nu al compatimirii, cineva care sa ii ia pe acesti oameni in consideratie, nu ca pe niste elemente dintr-o statistica sau ca pe niste ciudatenii demne de Muzeul Antipa, sectia patologie, adica: asa nu!, ci ca pe oameni ce sunt si ei, fiinte intru Dumnezeu, cineva care sa ii ajute sa isi depaseasca suferintele sau sa ii invete sa traiasca asa, cu suferinta lor cu tot, sa mearga Tot inainte! cum se zicea in vremurile de mai trista sau mai vesela amintire, cineva care sa fie acolo pentru ei, oricand au nevoie de sprijin, alinare si sfat. Ca, daca nu atunci, cand? Si, daca nu noi, atunci, cine?
Si asa, iata ca m-am hotarat sa va anunt oficial ca nu imi mai schimb profesiunea.
