Timp de lectură – 10 minute

Mulți cercetători suspectează că dezinformarea din ultima perioadă legată de vaccinurile Covid-19 a început să erodeze încrederea multor persoane în întreaga gamă de vaccinuri, inclusiv în cele considerate de “rutină”.

Ea a fost ”susținută” și de faptul că diverse figuri publice au apărut în mass-media, tradițională sau online, pentru a ataca vaccinurile.

„Cred că vom asista la mai multe astfel de cazuri când persoane care își vaccinaseră anterior copiii nu vor mai fi de acord acum cu a-i vaccina„, spune un medic din Statele Unite ale Americii.

Acesta mai declară și că în ultimul timp, când împărtășește cu diverși părinți recomandările Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA sau alte recomandări oficiale, părinții sceptici îl acuză uneori că se lasă păcălit de o conspirație. „Este foarte îngrijorătoare această lipsă de încredere„, spune medicul.

Pediatri din multe locuri povestesc experiențe similare cu părinți care au început să se împotrivească administrării vaccinurilor de rutină.  Eric Ball, un pediatru din Orange County, California, a declarat că numărul copiilor din cabinetul său care au fost complet vaccinați a scăzut cu 5 procente, comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei.

Chiar și mulți părinți care și-au vaccinat copiii mai mari au început acum, când trebuie să ia decizia vaccinării copiilor născuți în timpul pandemiei, să îi adreseze din ce în ce mai multe întrebări despre vaccinurile pentru copii pe care le considerăm deja “consacrate”: De cât timp există? De ce să le administrăm?. Unii dintre acești părinți sfârșesc prin a se abține de la a lua decizia, spune el, spunându-i că vor să facă mai multe cercetări

Dacă această dinamică va continua, ar putea amenința decenii de progres în controlul bolilor infecțioase. De la începutul pandemiei, C.D.C. a înregistrat o scădere de 1 % în ceea ce privește vaccinarea copiilor. În anul școlar 2020-21, 94% dintre copiii americani de grădiniță erau la zi cu vaccinurile față de 95% în anul precedent, ceea ce înseamnă nu numai că vaccinările la această grupă de vârstă au scăzut sub ținta de 95% stabilită de C.D.C., dar și că au fost vaccinați cu aproximativ 35.000 de copii mai puțin în acel an. Mulți medici estimează că volumul întrebărilor “sceptice” a crescut cu 5-10 la sută în ultimii trei ani față de perioada pre-pandemie.

În 2019, chiar înainte ca pandemia să lovească, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a enumerat ezitarea crescândă în materie de vaccinuri ca fiind ”una dintre cele 10 amenințări principale la adresa sănătății globale”.

Oficialii O.M.S se referă adesea la “contagiunea de dezinformare” care alimentează ezitarea vaccinală ca la o „infodemie”: munți de informații incorecte și uneori flagrant conspirative despre boli, care îi determină pe oameni să evite practicile medicale care salvează vieți, cum ar fi vaccinurile folosite pentru a le combate.

Cum am ajuns aici? Să aruncăm o privire asupra câtorva momente importante din istoria modernă și contemporană a mișcărilor anti-vaccinare din lume.

În 1904, Curtea Supremă a SUA a judecat cazul lui Henning Jacobson, un preot suedez care imigrase în SUA și care a refuzat să se conformeze unui mandat de vaccinare în Massachusetts. El fusese amendat cu 5 dolari, echivalentul a aproximativ 170 de dolari în prezent. Opoziția lui față de vaccinare a fost un nou episod al unei lupte care se întinde până la primele mandate de vaccinare din SUA, din secolul al XIX-lea, și la reacțiile de respingere pe care acestea le-au inspirat.

Argumentele împotriva vaccinării obligatorii de atunci erau similare cu cele pe care le auzim acum: vaccinurile sunt periculoase – ucid copii și încalcă libertatea personală. Constanța remarcabilă a acestor afirmații de-a lungul timpului este cauzată, în parte, și de faptul că vaccinurile ridică întrebări legitime, complicate și perene despre cât de multă libertate individuală ar trebui să fie cedată de indivizii dintr-o comunitate pentru binele colectiv. În cazul lui Jacobson, instanța a decis în cele din urmă că statele federale din componența SUA au puterea de a impune vaccinarea atunci când siguranța publică este amenințată – dar nu și în cazul în care indivizii pot demonstra că vaccinul le va face rău sau îi va ucide.

La începutul secolului al XX-lea, pe măsură ce progresele remarcabile în domeniul sanitar și, strâns legat, al igienei personale au redus răspândirea multor boli, autoritățile din domeniul sănătății publice au trecut de la mandatele directe de vaccinare la o abordare bazată pe politici  de convingere a opiniei publice.

Știința vaccinurilor s-a dezvoltat accelerat, de asemenea. Când vaccinul împotriva poliomielitei a devenit disponibil pe scară largă în 1955, acesta a ajutat copiii să evite afecțiunile paralitice cauzate de virus, inclusiv pierderea capacității de a respira.  Virusul rujeolei a fost identificat în 1954, iar în 1963 a fost introdus un vaccin. Grație vaccinării, între 2000 și 2018, numărul deceselor cauzate de rujeolă la nivel mondial a scăzut cu 73 % și au fost evitate astfel 23 de milioane de decese.

Datorită vaccinării, variola a fost eradicată complet. Înainte era o boală comună care omora o treime din persoanele care o contractau. Ultimul caz de variolă contractată în mod natural a fost în 1977, iar această boală a fost eradicată în 1980.

Astăzi, infecțiile din copilărie care erau adesea fatale sau invalidante până la jumătatea secolului al XX-lea – precum tusea convulsivă, rujeola, oreionul, poliomielita – provoacă foarte rar decese, în țările dezvoltate. Astfel de succese în domeniul sănătății publice sunt motivul pentru care unii oameni de știință consideră vaccinurile drept cel mai mare progres medical din istoria omenirii.

Dar chiar acest triumf a diminuat, în mod paradoxal, succesul eforturilor de a contracara scepticismul față de vaccinuri. În lumea dezvoltată, doar o mică parte a populației a văzut moartea și suferința provocate de bolile din trecut; în mintea multora, vaccinurile au ajuns să reprezinte o amenințare mai mare decât bolile pe care au ajutat aproape să le învingă.

Cauza mișcării contemporane anti-vaccin este adesea atribuită anului 1998. În februarie 1998, un grup de medici și oameni de știință au ținut o conferință de presă la Royal Free Hospital din Londra despre descoperirile care urmau să apară în The Lancet, o prestigioasă revistă medicală. Lucrarea lor propunea, în mod speculativ, o legătură dintre vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, a cărui primă doză se administrează de obicei copiilor în al doilea an de viață, și autismul regresiv, o afecțiune misterioasă a cărei prevalență părea să se extindă.

Autorii lucrării au sugerat că vaccinul unic împotriva celor trei virusuri ar putea provoca o boală inflamatorie a intestinului, iar disfuncția intestinală rezultată ar putea afecta dezvoltarea creierului. „Nu pot susține utilizarea în continuare a celor trei vaccinuri administrate împreună”, a declarat Andrew Wakefield, gastroenterologul britanic care a condus cercetarea.

Ratele de imunizare împotriva rujeolei au scăzut rapid în unele părți ale Londrei și, în câțiva ani, au început să apară focare infecțioase în Marea Britanie și în alte părți ale Europei. Ceea ce pare să nu fi fost înțeles de publicul larg și de mass-media a fost cât de slabă a fost din punct de vedere științific lucrarea publicată în The Lancet despre vaccinul ROR. Studiul, la care au participat doar 12 subiecți, a fost atât de restrâns încât datele sunt neconcludente. Mai mult, studiul nu a avut un grup de control format din copii care nu erau autiști, iar subiecții nu au fost aleși aleatoriu. Astfel, dosarele medicale au sugerat că unii dintre copii aveau probleme de dezvoltare chiar înainte de li se administra vaccinurile. Un jurnalist de investigație, pe numele său, Deer, a descoperit, de asemenea, că activitatea lui Wakefield fusese finanțată de un avocat care reprezenta părinții unor copii autiști care credeau că aceștia au fost afectați de vaccinuri.

La o lună după ce a apărut primul articol al lui Deer pe tema acestui studiu, 10 dintre cei 12 coautori ai lui Wakefield din lucrarea originală din 1998 au publicat o retractare – „Dorim să precizăm că în această lucrare nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate dintre vaccinul ROR și autism„, au scris ei. Ulterior, The Lancet a retras și ea lucrarea.

La începutul anilor 2000, Wakefield s-a mutat în SUA, unde a început să lucreze pentru o organizație de caritate legată de autism și a co-fondat o alta. El are în continuare o bază de susținători înfocați. Din păcate, cercetările care puteau infirma în mod convingător afirmațiile sale au lipsit inițial, notează Daniel Salmon, directorul Institutului pentru Siguranța Vaccinurilor de la Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg din SUA. „A fost nevoie de câțiva ani pentru a se putea face studii care să arate că nu era adevărat„, spune Salmon. „În acei câțiva ani, Wakefield a călătorit prin lume spunând că vaccinurile cauzează autism”.

Un alt moment demn de notat pentru mișcarea contemporană anti-vaccinare s-a produs în 2014, în SUA. Atunci, o persoană bolnavă de rujeolă, unul dintre cei mai contagioase virusuri cunoscute de omenire, a vizitat Disneyland în Orange County, California. Ca și coronavirusul, virusul rujeolei se răspândește prin aerul pe care îl respirăm. O sută patruzeci și șapte de persoane din Statele Unite au contractat virusul, unele direct de la acea persoană infectată, altele de la călătorii care au adus boala cu ei acasă. (Cazuri suplimentare legate de epidemia din California au apărut în Canada și Mexic). Cel puțin 45 la sută dintre aceștia nu erau vaccinați, potrivit C.D.C.; alți 43 la sută aveau un statut de vaccinare necunoscut – ceea ce înseamnă că mulți dintre ei ar fi putut fi, de asemenea, nevaccinați. Deși datele disponibile sunt incomplete, până la 20 la sută dintre cei care au contractat virusul rujeolei au ajuns în spital.

Până atunci, California permisese derogări medicale și de „convingeri personale” de la obligativitatea vaccinării în școli. Dar, după ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „epidemia Disneyland”, această contagiune pornită de la Disneyland a făcut ca legislatorii statului să încerce să abordeze ceea ce au considerat a fi o sursă a problemei, adoptând un proiect de lege care a eliminat scutirile pe motive de convingeri personale. Această decizie a dat și ea un imbold reînnoit mișcării anti vaccinare din SUA.

Nu există un răspuns simplu la întrebarea legată de motivul pentru care retorica anti-vaccin găsește un teren fertil în mințile atâtor oameni. Un posibil factor este faptul că multe teorii ale conspirației legate de vaccinuri pleacă de la un sâmbure de adevăr.  Un asemenea adevăr este că, ocazional, vaccinurile provoacă reacții grave la oameni, chiar dacă extrem de rar. De exemplu, între una și trei persoane din fiecare milion de beneficiari ai vaccinului antigripal vor fi afectate de o afecțiune paralitică terifiantă numită sindromul Guillain-Barré.

Totuși, după cum subliniază Peter Hotez, probabilitatea de a fi lovit de fulger – 1 la 500.000, potrivit C.D.C. – sunt mai mari decât probabilitatea de a fi afectat de efecte secundare adverse ale vaccinării.  Mai mult, aceste afecțiuni potențial cauzate de vaccinare sunt, de asemenea, tratabile.  Mai important, bolile în sine împotriva cărora sunt vaccinate persoanele sunt mai susceptibile de a duce la aceste afecțiuni decât vaccinurile în sine. Astfel, gripa însăși poate declanșa Guillain-Barré, precum și numeroase alte afecțiuni. Alt exemplu – o infecție cu rujeolă duce la encefalită în aproximativ unul din 1.000 de cazuri, depășind cu mult riscul comparabil asociat cu vaccinul împotriva rujeolei. Această regulă este valabilă și pentru vaccinurile Covid-19: Tulburările de coagulare și inflamațiile cardiace foarte ocazional legate de vaccinuri apar, de asemenea, – și sunt mult mai frecvente – în cazul infecțiilor cu Covid-19.

Totuși, din punct de vedere psihologic, efectele adverse sunt foarte prezente în mintea celor care se tem deja de vaccinuri. Daniel Salmon de la Spitalul Johns Hopkins din SUA, care a fost, de asemenea, director pentru siguranța vaccinurilor în cadrul Biroului Național pentru Programe de Vaccinare, spune că am putea învăța despre cum să gestionăm mai bine această anxietate din modul în care guvernele gestionează accidentele aviatice. Autorități aviatice independente și credibile investighează rapid accidentele aviatice și fac toate eforturile pentru a înțelege de ce au loc accidentele. „Nu este vorba doar de prevenirea accidentelor, rare oricum”, spune el. „Este vorba de a face publicul să aibă încredere că lucrurile sunt foarte sigure”.

Sean O’Leary, vicepreședintele Comitetului pentru boli infecțioase din cadrul Academiei Americane de Pediatrie, suspectează că, din cauza ezitării în creștere în rândul populației în privința vaccinării, probabil că vom avea parte de epidemii de boli care pot fi prevenite prin vaccinare. Poliomielita și rujeola se manifestă deja în unele părți ale lumii în curs de dezvoltare, unde pandemia a împiedicat eforturile de vaccinare. „Ne putem confrunta cu o problemă uriașă în următoarele luni sau ani„, spune O’Leary. „Acum, dacă adăugăm și un număr potențial mai mare de oameni care refuză vaccinurile – ne putem aștepta la epidemii destul de grave„.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Traducere și adaptare după:

1. The New York Times – The Anti-Vaccine Movement’s New Frontier by Moises Velasquez-Manoff, Published May 25, 2022Updated May 27, 2022

• Uniunea Europeana 2020 – Licenta Creative Commons Attribution 4.0 International – Beneficiile vaccinării asupra sănătății oamenilor