Ianuarie, Luna de Conștientizare a cancerului de col uterin

Timp aprox. de lectură: 3 minute

Cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent cancer la femei la nivel mondial, cu un număr estimat de 604 000 de cazuri noi și 342 000 de decese în 2020. Conform datelor Sistemului European de Informații cu Privire la Cancer (ECIS), în anul 2020, dintre cele 30.447 de cazuri noi și 13.437 decese estimate la nivel european prin cancer de col uterin, 11,1 % din cazurile noi și 13,4% din decese s-au înregistrat în România.

 În 2022, România a continuat să înregistreze cea mai ridicată incidență (32,6 /‰00 femei, de 5 ori mai mult decât în Finlanda – 6,4 /‰00 femei) și cea mai ridicată mortalitate prin cancer de col uterin în Uniunea Europeană (16,8/‰00 femei, de 8 ori mai mult decat Finlanda – 2,2/‰00 femei).

Și aceasta în condițiie în care, cancerul de col uterin poate fi vindecat, dacă este diagnosticat într-un stadiu incipient și tratat cu promptitudine.

De aceea, creșterea gradului de conștientizare a publicului și accesul la informații și servicii sunt esențiale pentru prevenirea și controlul bolii.

Iată de ce sunt de apreciat eforturile tot mai mari la nivel global și național cu privire la această boală, cum ar fi instituirea lunii de conștientizare asupra bolii și organizarea diferitelor campanii pe această temă, cum ar fi campania organizată în România, în ianuarie 2024, de către Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică.

Este o campanie care are ca scop informarea, educarea și conștientizarea publicului cu privire la importanța prevenirii prin vaccinare, diagnosticării precoce prin screening și tratării precoce a cancerului de col uterin.

Vaccinarea profilactică împotriva HPV, precum și depistarea și tratamentul leziunilor precanceroase, sunt modalități eficace de prevenire a cancerului de col uterin și sunt și foarte eficiente din punct de vedere al costurilor medicale.

Impactul programelor de vaccinare anti HPV asupra incidenței cancerelor cauzate de HPV este clar și semnificativ.

Astfel, un studiu realizat în 2020 în Suedia a arătat că riscul de a dezvolta cancer de col uterin invaziv a fost mai mic cu 88% dacă vaccinarea împotriva HPV a fost începută înainte de vârsta de 17 ani. Acest studiu suedez arată clar că vaccinarea anti-HPV este direct asociată cu un risc semnificativ redus de apariție a cancerului cervical invaziv.

În diverse țări unde vaccinurile HPV au fost introduse în programele naționale de imunizare, s-a observat o scădere considerabilă a numărului de infecții cu HPV și a afecțiunilor asociate cu acestea: veruci genitale, leziuni precanceroase, forme invazive de cancer.

De asemenea, important de notat este și că screeningul începând cu vârsta de 30 de ani (25 de ani la femeile care trăiesc cu HIV) poate detecta boala de col uterin, care, atunci când este tratată, previne și cancerul de col uterin.

Toate țările și-au luat angajamentul de a elimina cancerul de col uterin ca problemă de sănătate publică.

Strategia globală a OMS definește eliminarea ca fiind reducerea numărului de cazuri anuale noi la cel mult 4 din 100 000 de femei și stabilește trei obiective care trebuie atinse până în anul 2030 pentru ca ținta eliminării să fie atinsă în următoarele decenii:

  • 90% dintre fete vaccinate cu vaccinul HPV, până la vârsta de 15 ani
  • 70% dintre femei testate cu un test de înaltă calitate, până la vârstele de 35 și 45 de ani
  • 90% dintre femeile cu afecțiuni ale colului uterin tratate.

Atingerea acestui obiectiv de eliminare ar însemna că 74 de milioane de cazuri noi de cancer de col uterin și 62 de milioane de decese pot fi evitate.

Iată de ce astfel de campanii sunt benefice și merită acționat imediat ce sunt disponibile serviciile. De exemplu, este bine de știut și transmis pacienților noștri informația că, începând cu 1 decembrie 2023, fetele și băieții cu vârsta între 11 ani și 19 ani (neîmpliniți), din România, pot beneficia de vaccinarea gratuită împotriva HPV. În plus, femeile cu vârsta cuprinsă între 19 și 45 vor primi o compensare de 50% a acestui vaccin, dacă vor să se vaccineze.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare:

  1. Ianuarie 2024 – Campanie de prevenire a cancerului de col uterin – Institutul Național de Sănătate Publică (gov.ro), inclusiv sursa foto
  2. Cervical cancer (who.int)
  3. Cervical Cancer Prevention Week 2024 – Awareness Days Events Calendar 2024
  4. European Cancer Organisation. Eliminating HPV-Caused Cancers & Diseases in Europe: CASE FOR ACTION. Brussels 2019
  5. Lei J, Ploner A, Elfström KM, et al. HPV vaccination and the risk of invasive cervical cancer. New England Journal of Medicine. 2020;383(14):1340-1348.
  6. Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1082/29.XI.2023, protocolul terapeutic corespunzător poziției nr. 355 cod (J07BM03): DCI VACCIN PAPILOMAVIRUS
Share This Post