Reportaj fara microfon

În prima sâmbăta a lunii martie OAMGMAMR – Filiala Municipiului Bucureşti,  a organizat evenimentul devenit deja tradiţie; conferinţa cu tema „Mărţişor profesional, la reverul sufletului”.

Într-un cadru oficial şi deosebit de primitor, oferit de Rin Grand Hotel,   350 de asistente medicale au ales să petreacă împreună aceasta sărbătoare dedicata femeilor.

Deschiderea evenimentului a fost facuta de Doina Carmen Mazilu- preşedinte OAMGMAMR – Filiala Municipiului Bucureşti

Alaturi de organizatori si participantii au fost prezenti in calitate de invitati: Marius Sepi – vicepreşedinte Federaţia Sanitas,  prof. Eleonora Toma – Director adjunct Şcoala Postliceală Sanitară Fundeni; prof. Elena Liliana Murguleţ – Director Şcoala Postliceală Sanitara C. Davila.

Sponsorii evenimentului au fost: GlaxoSmithKline, Bayer, Novaintermed, Rombiomedia, Laboratoarele Boiron, Fresenius Medical Care, F.M. Medident.

Evenimentul a fost moderat de  Ana Mareş- vicepresedinte OAMGMAMR- filiala Bucuresti care a prezentat fiecare moment din program.

Pe lângă lucrări de suflet, parcurgand registrul de la dramatism la fericire, de la seriozitate la umor, incarcate de  sfaturi pentru viaţa personala si profesionala, intocmite de membrii comisiilor profesionale, asistenti medicali din spitalele din Bucuresti, s-a remarcat prezenţa d-lui prof. univ.dr. Laurenţiu Damian – regizor, care  a asigurat un moment special,  vorbind  despre ”Femeia şi nevoia de  frumos”, în diverse forme artistice.

Surpriza evenimentului ,oferită  tuturor participantilor, a fost prezenţa dinamica a  corului de copii „Sunetul Muzicii” condus de d-na Cristina Manoliu Săvulescu – profesor de canto muzică uşoară, fost asistent medical, pentru care talentul a devenit profesie.

Copiii, foarte talentaţi,  au prezentat din repertoriul lor, melodii indragite, care le-au adus ropote de aplauze, creand emotii in sufletele  tuturor celor prezenţi.

A –III-a editie a conferintei dedicate zilelor de 01 si 08 martie a ajuns pe negândite  la final.

Bucuroase, bine dispuse,  cu emoţia unei trăiri de primăvară, asistentele medicale din Bucuresti, prezente la eveniment, s-au lăsat greu plecate.

A fost frumos!

Mai venim!

Când mai organizaţi viitoarea conferinţă?…

Reporter de ocazie

Elena Gorgoneţu

Şef Departament Profesional Ştiinţific

[nggallery id=10]

Share This Post