”In medicina este ca in armata. Trebuie sa respecti gradul. Ai dreptul sa spui ce crezi, sa nu accepti chiar tot ce ti se spune, dar numai daca esti sigur pe ce spui….Sa vorbesti cand stii, cand ai argumente.”

Interviu pentru revista eAsistent.ro realizat cu doamna Angela Lupu,

Director de Ingrijiri in cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Elias

In calitate de Director de Ingrijiri, lucraţi cu foarte multi asistenţi medicali.Cati asistenti medicali sunt mai exact in Spitalul Elias?

Suntem 18 sectii in spital in care lucreaza, in acest moment,in jur de 560 de asistenti medicali. Normal ar trebui sa fim mai multi dar, neavand dreptul sa angajam, pentru ca nu avem finantare, ne limitam la cati suntem. In consecinta, personalul munceste in plus,ca sa faca fata si sa suplineasca lipsa persoanelor care nu pot fi angajate.

Calmul si echilibrul dumneavoastra cred ca va caracterizeaza si in activitatea din spital. Povestiţi-ne puţin despre activitatea dvs şi cum aţi ajuns la rezultatele de astazi?

Calmul este autoeducat. Este unul dintre lucrurile pe care mi le-am impus, pe principiul “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.Nu sunt atat de calma din fire. Sunt o persoana un pic mai vulcanica. Mi-am impus calmul. M-am gandit ca, daca mie nu-mi place ca cineva sa-mi vorbeasca pe un ton rastit, sau sa nu ma respecte, sau sa nu ma asculte, nici celui cu care eu vorbesc nu-i convine. Si, atunci,am considerat ca, daca pe mine ma respecta colegii si eu trebuie sa-i respect. Am incercat mereu sa gasesc o cale de colaborare. Am stat de vorba cu colegele mele, in momentul in care am devenit director de ingrijiri. Cred ca, dupa ani de experienta, am ajuns sa si simt omul. Si, daca am vazut ca vorbesc cu cineva cu care pot colabora fara probleme, am mers pe incredere. Am acordat incredere, considerand ca daca eu sunt serioasa si cel cu care vorbesc trebuie sa fie serios. Si, pana acum, nu m-am inselat.Cu extrem de putine exceptii, oamenii mi-au confirmat increderea. Am avut probleme, doar in cazul in care am constatat superficialitate. Insa, in timp, impreuna cu doamna Popescu de la Resurse Umane, am reusit sa gasim o cale si sa fac o echipa foarte buna de asistente sefe.

Conteaza si faptul ca intotdeauna sunt printre oameni, ii ascult, au curaj sa vina la mine, pentru ca sunt mai aproape de ei. Mai greu te duci la manager. Pe mine ma cunosc si din terapie.Toata ziua ma duc si stau de vorba cu ei. La inceput ma cauta numai personalul medical, acum si portarii si mecanicii si cei de la spalatorie vin la mine. Sunt un fel de ”mama a ranitilor”. E adevarat ca si incerc sa-i ajut.Daca cineva are o problema si simt ca trebuie ajutat, fact tot ce pot. Uneori apar si mici conflicte cu cei care au facut o nedreptate. Lumea s-a obisnuit cu mine si, daca ma duc si argumentez cu convingere, nu ma las pana nu rezolv.

Cum ati inceput ca director de ingrijiri?Va aduceti aminte prima zi de serviciu?

Lucram in reanimarea C, reanimarea septica.Nu prea avem personal si nici infirmiere suficiente si avem 3 bolnavi foarte grav.Erau doua coloane si o fistula digestiva.Acolo avem si sala septica unde veneau urgente, printre care si cezariene.Asa aratau lucrurile cand m-a chemat doamna director medical, doamna doctor Safta si mi-a spus ca decizia conducerii spitalului este sa preiau functia de director de ingrijiri. Am acceptat.Mi-a spus ca de a doua zi trebuie sa ma apuc de treaba. Eu 29 de ani facusem doar ATI.Stiam ca a doua zi nu aveam nicio asistenta in reanimare.La ora 7 fara un sfert dimineata m-am dus si am preluat tura in reanimarea C. In reanimare, mi-am vazut de treaba, caci nu aveam cu cine sa acopar tura. Pe la 2 m-a cheamat doamna doctor Satfa si m-a intrebat: cum a fost prima ta zi de director de ingrijiri? Habar n-aveam cear fi trebuit sa fac. Nu avusesem inainte un predecesor. Nimeni nu mi-a zis ce trebuie sa faca un director de ingrijiri. I-am spus sincerceam facut, de fapt. Bineinteles ca mi-a spus ca nu asta era treaba mea, ca nu asta trebuia sa fac. Asa ca, de la acea ora, m-am apucat de treaba mea de director de ingrijiri. Nu stiam de unde s-o iau. In ziua aceea am vizitat sectiile, m-au uitat daca e curat, m-am dus la bucatarie…ce mi-am inchipuit eu ca trebuia sa fac in functia asta. Fusesem doua zile la Spitalul Municipal si vazusem ce facea directorul de ingrijiri de acolo. Asa ca, in acea prima zi, am stat panape la 6, am verificat vestiarele, curatenia. Incet-incet am inceput ”sa-mi gasesc drumul”. Cand m-am vazut scoasa din terapie intensiva unde stiam foarte bine care-mi erau atributiile, m-am simtit ca cineva care a fost dat afara din casa in plina strada. La inceput nici birou n-am avut. Apoi,un coleg mi-a adus niste carti. Am inceput sa citesc din ele si, incet-incet, mi-am facut obiective zilnice. Ma simteam ca si cand as fi taiat cu securea niste maracini care-mi incurcau calea.N-aveam nici medic epidemiolog in spital.Asta, in conditiile in care cea mai mare responsabilite a mea sunt infectiile intra-spitalicesti și conditiile igienico-sanitare.M-am specializatfoarte mult, la inceput, in resurse umane. Mai ales ca se transforma spitalul si apareau sectii noi, trebuie sa lucrez cu doamna Popescu de la resurse umane, sa vedem cat personal avem, sa ne ocupam de normare. Era destul de complicat pentru mine care, in terapie intensiva, avusesem o profesie foarte exacta. Acum aveam o activitate mai mult legata de organizare.Ceva experienta aveam.Eu coordonasem activitatea in terapie intensiva, alaturi de asistenta sefa si ma descurcam in grafice, aprovizionare etc.Dar acum erau lucruri mult mai sofisticate.Plus ca a venit si problema cu codarile la fise, cu statistica medicala, cu persoane noi, cu sectii noi a caror activitate n-o stiam. Incet-incet am invatat. Am inceput sa invat legi.Sa inteleg cam ce inseamna un director de ingrijiri si care-i sunt atributiile pornind de la legislatie. Mi-as fi dorit ca directorul de ingrijiri din Ministerul Sanatatii sa ne cheme si sa stabileasca unitar lucurile. Daca vrem sa fim performanti, trebuie sa avem reguli. A fost mult stres. In primii 3 ani in functia asta, am facut diabet. Cred ca venea din faptul ca mi-am schimbat radical activitatea. Nu mai eram ca in terapie intensiva unde medicul si cu mine eram o echipa si puteam discuta direct orice. Aici trebuie sa ai diplomatie, sa rezolvi conflictele, sa faci ca toata lumea sa inteleaga si sa mearga totul bine. Sa ma inteleg bine cu managerul, cu infirmiera, cu portarul etc. Trebuia cumva sa ma descurc in toate situatiile acestea. Destul de complicat pentru un om care nu a facut nicio scoala in domeniul acesta. Poate ca asa au fost inceputurile.Sunt printre primii directori de ingrijiri.Deja am 12 ani in functia asta. Acum am ajuns sa stiu ce se intampla in fiecare sectie si cu ochii inchisi. Daca ma intrebi, stiu toate locurile si toate cotloanele din spital, si cine face treaba si cine nu, la cine trebuie sa ma uit mai des…Este o functie in care trebuie sa adopti o atitudine prin care sa nu jignesti pe nimeni, dar sa si sa-i determini pe oameni sa faca ceea ce trebuie. Mi-am luat rolul in serios. Le-am instruit pe asistentele sefe, tot personalul si apoi i-am urmarit sa vad ce fac. Pentru mine cel mai frustrant este sa vad cand cineva nu respecta regulile.

Apoi, ca sa fie mai usor de urmarit totul, responsabilizez asistentele sefe care trebuie sa-si urmareasca personalul. Pe an ce trece atributiile asistentilor devin mai complexe. Acum trebuie sa puna coduri, sa utilizeze calculatorul. A trebuit sa fac cat mai multe cursuri in spital, i-am dus in afara, pe unde au existat cursuri utile. Majoritatea oamenilor inteleg si se pliaza.Altii, insa, se adapteaza mai greu.

Chiar si tinerilor elevi ce doresc sa devina asistenti, incerc sa le insuflu sentimentul responsabilitatii fantastice pe care o au. Am predat vreo doi ani la liceul sanitar si le-am vorbit despre dificultatea si seriozitatea acestei meserii. Aici viata omului este in mana ta. Scoala Carol Davila aduce, de exemplu, elevi la noi in practica.Pe unii chiar i-am ales si i-am angajat. Am facut, la un moment dat, un calcul si sunt peste 100 de asistenti angajati in spital care au absolvit ‘Carol Davila’. Oameni foarte buni. Pentru urmarirea practicii elevilor am responsabilizat asistentele sefe. Ele fac prezenta, instruirea, le urmaresc rezultatele.Asa am vazut in programul de formare a tutorilor de practica. Am incercat sa facem si noi ca in Spania. Sa luam mai putini elevi in practica, dar sa-i urmarim cu atentie si sa-i antrenam in activitate.Daca am 400 de elevi, nu pot sa ma ocup de ei si creeaza si o stare de discomfort in spital, nu facem nimic. Grupe mai mici, cu elevi pe care sa-i implicam, care sa ajunga sa vada frumusetea profesiei. In UPU am avut elevi care au uitat sa plece seara acasa. Pentru ei, era foarte interesant ce vedeau si ce faceau acolo. Cei de anul II si III chiar pot fi antrenati in activitate.Bineinteles, cu acceptul pacientului.Eu cred ca scolile ar trebui sa aiba sali de demonstratii bine echipate si organizate. In anul I, elevul ar trebui sa faca practica doar in scoala si abia din anul II merita sa intre si in spitale.

De ce abilităţi e nevoie ca profesionist pentru a lucra in sectia Anestezie si Terapie Intensiva?

Este un loc care trebuie sa-ti placa. Sa fii atras.Mie mi s-a parut locul cel mai potrivit pentru mine. Cum nu ma prea caracterizeaza rabdarea si cum voiam sa vad imediat rezultatul si sa intervin rapid, terapia intensiva mi s-a potrivit manusa. A fost si un loc care m-a format. Mie daca imi spui sa fac un lucru acum, ti-l rezolv in urmatoarea ora. Nu-l las sa treneze. Trebuie sa ai cunostinte, sa vrei sa inveti, sa ai curaj si sa nu lesini cand vezi o picatura de sange. Sa fii corect si cinstit, pentru ca esti doar tu cu bolnavul si deasupra ta este doar Dumnezeu. Daca nu esti corect si cinstit si nu-ti faci meseria cu constiinciozitate, e mare pacat.Poate asta e primul lucru pe care trebuie sa-l ai. Trebuie sa te gandesti ca omul acela depinde de tine, de cat de corect iti faci tu meseria, cat de bine aplici tratamentul si indicatiile, cat de repede te misti. Trebuiesa fii abil, sa ai manualitate, sa stii sa iei masurile imediat, pe moment, sa vezi care e situatia si sa stii ce ai de facut in momentul respectiv, sa fii organizat. Intr-un stop cardio-respirator, daca in 6 minute nu ai intubat bolnavul si nu a facut ce trebuie, il omori, sau il salvezi, dar a murit creierul.

Ce efect are stresul asupra dumneavoastra?

Ma stimuleaza. Nu-mi place inactivitatea.Daca stau, inseamna ca sunt bolnava. Am fost stresata de alte situatii, nu de serviciu. Chiar daca am o perioada mai stresanta, e temporara. Dureaza doar pana imi organizez pasii urmatori.

E adevarat ca am facut diabet pe stres. S-a intamplat pentru ca nu stiam multe lucruri, nu aveam cunostintele necesare sa rezolv anumite situatii si asta ma stresa putin, pentru ca-mi era rusine de oameni, de cei care ma numisera pe functia asta si au avut incredere in mine. Ma stresez doar pana rezolv o situatie.Atat.

Daca nu ati fi devenit asistenta medicala, ce alta profesie ati fi ales?

Am vrut sa ma facinginer agronom. Imi place enorm la tara. Imi place enorm de multsa stau in aer liber. Sau m-as fi facut horticultor.Imi plac mult florile.

Daca ar fi sa dati un sfat unui asistent debutant care v-ar privi ca pe un model, ce calitati credeti ca v-au ajutat in cariera?

Seriozitatea.

Am invatat.Am invatat si de la oameni mai putin pregatiti ca mine. Chiar si de la ingrijitoare. Tin minte prima lectie pe caremi-a dat-ocoana Mita. Am pus o perfuzie, n-am pus musamaua sub mana bolnavului si a curs sange pe cearceaf. Si m-a luat Mitade a doua oara nu ammai uitat sub nicio forma ce trebuia sa fac. Este bine sa inveti de la toata lumea.

Sa fii atent.Sa-ti insusesti toate tehnicile.

Sa respecti ierarhia.Nu stiu daca in mintea celor tineri mai este ideea asta. Dar, in medicina e ca in armata. Trebuie sa respecti gradul. Ai si dreptul sa-ti spui punctual de vedere, daca esti sigur pe ce spui. Sa nu accepti chiar tot ce ti se spune. Dar sa vorbesti cand stii, cand ai argumente.

Daca nu esti lamurit, sa intrebi.

Care credeti ca este atitudinea corecta a asistentului medical in fata pacientului?

Sa ai empatie, sa te prezinti decent, sa stii sa vorbesti cu oricare, sa te adaptezi situatiei si omului din fata ta.

Intotdeauna trebuie sa inspiri calm si siguranta.Sa nu fii nervos sau excentric. Sa respecti pacientul, sa ai o tinuta decenta. Din modul in care pui manape un bolnav, dupa cum te prezinti, il ajuti pe el sa capate incredere in tine.

Ce ati gandit dimineata cand ati intrat pe poarta spitalului?Ce observati, de obicei cand ii treceti pargul?

Ma uit sa vad daca este mizeriein curte, sau ca nu aveam florile aranjate…si apoi ma uit la toate detaliile.

De regula, pana ajung la spital, ma gandesc ce am de rezolvat in acea zi si-mi organizez in cap activitatile. Asta si pentru ca nu prea am obiceiul sa notez. Cu totul altfel stau lucrurile cand am foarte multe lucruri de facut intr-o zi. Atunci tot biroul e plin de notite…

Care sunt beneficiile educatiei medicale continue la un asistent medical?

Este foarte importanta si lumea ar trebui sa o ia in serios. Eu particip la tot felul de conferinte si, de fiecare data, ma uit ca sunt alti oameni care fac lucruri mai interesante, lucruri noi, pe care nu aveam cum sa le aflu altfel.

Chiar daca nu esti de o anumita specialitate, ca asistent medical trebuie sa stii de toate. Te intreba o vecina ceva si te faci de rusine. Instruirea asta iti imbogateste foarte mult bagajul de cunostinte.Chiar daca retii doar 10 % dintr-un curs, oricum retii esentialul, ceva ce te intereseaza pe tine, ceva ce n-ai stiut si te-a framantat. Lumea trebuie, insa, sa le ia in serios. Iar temele pentru EMC ar trebui sa fie cat mai de actualitate si cat mai apropiate de nevoile noastre.

Care este deviza dumneavoastra in viata?

Nu renunt niciodata. Nimic nu mi se pare greu. Pot satreci peste orice, daca vrei. Sunt o luptatoare. Asta este din nastere. Asa le spun si fetelor mele: totul se rezolva, mai ales ceea ce e facut de oameni….chiar si pe cele venite de la Dumnezeu poti sa le rezolvi, daca te gandesti putin.

Interviul a fost realizat de Mirela Mustata