Ce ați spune dacă ați afla că țesuturile noastre adăpostesc celule ale altei persoane? Mai mult, că acest fenomen, al integrării celulelor unei persoane în țesuturile alteia, este destul de comun?
Știm că suntem unici și autonomi, iar aceste celule “străine” par cumva a contrazice acest lucru. Celulele străine pe care le purtăm în noi sunt totuși o dovadă vie și grăitoare a nebănuitelor interconexiuni dintre noi.
Ce este poate și mai surprinzător decât atât este faptul că aceste celule de la alți indivizi pot fi găsite chiar și în creier.
Într-un studiu recent, celule masculine au fost găsite în creierele unor femei. Se pare că trăiseră acolo câteva decenii, în unele cazuri. Nu se știe exact ce impact au avut, dar studiul a revelat și că în creierele femeilor cu Alzheimer s-au găsit mai puține astfel de celule străine – celule masculine – ceea ce a sugerat că acestea ar ajuta cumva la păstrarea sănătății creierului.
Această descoperire vine la câțiva ani după ce celule conținând cromozomul Y au fost găsite în sângele femeilor după naștere. Din moment ce cromozomul Y era prezent, aceste celule nu puteau fi ale femeii, ci proveneau, cel mai probabil, de la feți, transferul făcându-se în timpul gravidității. Acest amestec de celule de la indivizi diferiți dn punct de vedere genetic nu este deloc rar în natură. Cel mai remarcabil exemplu al unei asemenea legături este cel dintre mamă și copil.
Legatura psihologică și fizica profundă împărtășită de o mamă și copilul ei începe în perioada gestațională, când mama este totul pentru fătul care se dezvoltă, oferindu-i căldură și susținere, în timp ce bătăile în ritm constant ale inimii ei îl calmează și alină.
Placenta reprezintă legătura fizică dintre mamă și făt, fiind un organ constituit din celule de la ambii. Ea reprezintă calea prin care se produc schimburile de nutrienți, gaze și diverse reziduuri. Celulele pot migra, prin placentă, între mamă și făt, stabilindu-se apoi în diferite organe ale corpului, inclusiv plămâni, tiroidă, mușchi, ficat, inima, rinichi și piele. Acest fenomen poate avea o gamă variată de efecte, de la repararea țesuturilor sau prevenția cancerului până la declanșarea unor tulburări ale sistemului imunitar.
Într-adevăr, cel mai comun mecanism prin care celulele pot trece de la o ființă la alta este prin placentă, în timpul gravidității, dar există dovezi că se poate produce și în timpul alăptării, când celule pot trece de la mama la sugar. În plus de schimburile de celule dintre mamă și făt, pot apărea schimburi și între gemeni, în uter. Se pare că există posibilitatea și ca celule care au ajuns în mamă de la un copil mai în vârstă, în timpul gravidității cu acesta, să treacă prin placentă spre noul făt. Mamele pot avea aceste celule străine, numite celule micro-himerice, atât de la mamele lor, cât și de la proprii copii.
Nu se știe încă cu exactitate ce impact pot avea aceste celule micro-himerice în corpul mamei, deși s-au avansat deja câteva ipoteze incitante. De exemplu, celulele micro-himerice de la făt, fiind similare cu celulele stem în privința capacității de a se transforma într-o varietate de țesuturi, pot ajuta la refacerea celulară a mamei.
Un grup de cercetători care investighează această posibilitate a urmărit activitatea celulelor micro-himerice într-o mama-șoarece al cărei țesut cardiac fusese afectat. Ei au descoperit că celulele micro-himerice de la făt au migrat spre inima mamei și s-au diferențiat în celule cardiace, ajutând la refacerea țesutului afectat la mamă. În alte studii cu animale, asemenea celule micro-himerice au fost găsite în creierul matern unde deveniseră celule nervoase, sugerând că fuseseră integrate funcțional în structura creierului. Este foarte probabil că aceste descoperiri sunt valabile și în cazul oamenilor.
Știm că, cel puțin din punct de vedere psiho-emoțional, copiii vor trăi întotdeauna în inimile și mințile mamelor. Și, după cum o arată studiile, se pare că și în ficatul, plămânii, pielea și creierul acestora. Astfel, în timpul gravidității, mama și copilul sunt conectați nu numai prin cordonul ombilical, dar ei devin, la propriu, parte din celălalt. Celule de la făt, în special celule stem – care sunt nediferențiate până când primesc semnale de la organism și se transformă în celule cardiace, celule hepatice, etc. – trec prin placentă și devin parte din corpul mamei. Având în vedere că celulele acestea de la făt au și ADN-ul patern, organismul mamei le etichetează drept celule străine. Iar acest lucru este foarte important și benefic pentru mamă – sistemul ei imunitar este stimulat și întărit de reacția declanșată față de aceste celule străine. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care incidența cancerului de sân în rândul femeilor care au născut este mult scăzută față de celelalte – celulele stem venite de la făt devin parte din țesutul celular al sânului, protejându-l.
În alte situații, sistemul imunitar al mamei, stimulat de apariția acestor celule străine, se poate întoarce împotriva lui însuși, producându-și multe probleme, așa numitele boli auto-imune. Astfel, s-a descoperit că micro-himerismul este mai comun în pacienții suferind de scleroză multiplă decât în frații sau surorile sănătoși ai acestora, sugerând că aceste celule micro-himerice ar putea juca un rol negativ în apariția bolii, probabil prin declanșarea unui atac auto–imun.
Toate aceste descoperiri științifice ne ajută să înțelegem mai bine legătura extraordinară dintre mamă și copil, aratându-ne că ea merge mult dincolo de conexiunile emoționale și spirituale, existând, de asemenea, și o puternică componentă fiziologică!
Iar această interconexiune remarcabilă nu este deloc întâmplătoare, ea având un rol esențial în supraviețuirea speciei. Ea maximizează șansele de supraviețuire ale copilului, făcând mama mai puternică și mai dornică și, astfel, și mai capabilă să-i ofere dragoste, îngrijire adecvată și protecție.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.
Surse de documentare:
http://www.parenting.com/article/the-new-science-of-mother-baby-bonding
