Ca în majoritatea țărilor europene, originile profesiei de asistent medical în Franța se împletesc cu activitatea de găzduire și îngrijire a bolnavilor, bătrânilor sau copiilor orfani derulată de biserica creștină și de ordinele religioase. Așa au stat lucrurile din secolul V până în secolul XIX. Acest rol de îngrijire revenea preponderent femeilor (cel mai adesea călugărițe sau văduve). Revoluția din Franța din 1847 pune sub semnul întrebării existența spitalelor cu încălcări clare ale principiilor sanitare, dar reprezintă și momentul în care se creează spitalul laic. La acel moment, în Franța existau în jur de 7600 călugărițe care îngrijeau bolnavi și 4000 de asistente medicale.
Practicile de îngrijire încep și ele să progreseze. Călugărițele care acordau îngrijiri se ocupau de cazurile grave. Ele trebuiau să aibă calități bine definite pentru a putea îngriji și ajuta bolnavii.
Practic se poate spune că nașterea noii profesii de asistent medical are loc în intervalul 1870-1918. Este perioada în care manevrele devin din ce în ce mai tehnice, iar asistentul medical, un instrument uman de sprijin pentru medic. În aceste condiții, pregătirea acestora a devenit absolut necesară.
Dr. Bourneville avea să creeze prima școală de asistente medicale în 1878 la Spitalul Pitié Salpêtrière din Paris (care oferea atât formare practică, cât și formare inițială sau ucenicie). Iar primele cursuri teoretice au fost realizate de Crucea Roșie, în 1899.
În anul 1900, medicul Anna Hamilton, a cărei teză de doctorat vizase activitatea asistentelor medicale din spitale, a preluat conducerea Centrului protestant de sănătate din Bordeaux și a școlii de pe lângă acesta. Acesta avea să fie primul spital-școală din Franța pe modelul celor înființate de Florence Nightingale.
Se poate spune că Primul Război Mondial a permis profesiei de asistent medical să se afirme. Chiar dacă nu este încă un corp profesional bine definit, rolul său social este mai clar. La nivelul anului 1920, acest rol este definit de Uniunea Femeilor Franceze drept „îngrijirea pacientului, supravegherea lui și a mediului în care acesta se află și asistarea și ascultarea medicului.”
Perioada 1920-1960 poate fi considerată drept începutul procesului de profesionalizare a asistentului medical. Încet-încet atribuțiile profesiei se diferențiază și se face trecerea de la asistentele poli-valente, care asigurau activități sociale și de îngrijire, la profesii mai bine definite. Așa apare, în anul 1938, profesia de asistent social (cu pregătire de specialitate recunoscută), în 1942, cea de asistent medical (legată de numele lui Léonie Chaptal, un nume de marcă al domeniului în Franța) și, în 1956, profesia de asistent medical de suport.
Odată cu anul 1988, se pun bazele coordonării naționale a profesiei. Din 1992 este definit un nou program de studiu de asistență medicală, cu diplomă unică pentru toate sectoarele de activitate, din 1993 sunt reglementate normele profesionale în domeniu, iar din 2007 se instituie un ordin național al asistenților medicali francezi.
Tot în anul 2007, apare reglementarea care dă dreptul asistenților medicali să prescrie anumite dispozitive medicale.
Perioada ultimului deceniu este cea în care științele asistenței medicale au devenit o disciplină în sine, cercetarea în domeniul asistenței medicale este legiferată, apar programe de studiu la universitate cu diplomă de licență, iar competențele în asistența medicală sunt considerate autonome și clar diferențiate.
Léonie Chaptal (1873-1937) – un nume asociat cu progresul și construcția identitară a profesiei de asistent medical
Léonie Chaptal va influența puternic evoluția profesiei. Ea însăși absolventă de asistență publică (1903), și-a fondat propria școala în 1905.
Crezul său este autonomia față de profesia de medic și credința în identitatea profesională a asistentului medical. Pentru ea, munca asistentului medical nu se referă la patologii sau boală, ci la persoana suferindă. În concepția ei, asistentul medical trebuie să știe totul despre pacient, și nu despre boală. În timp ce boala este știința medicului, pacientul este competența asistententului medical. Mai mult, orientările sale pentru această profesie se îndreaptă spre prevenire și educație.
Léonie Chaptal s-a născut la 6 ianuarie 1873 într-o familie de nobili francezi renumită pentru participarea la viața politică și științifică. Tatăl, Jean-Antoine Chaptal, Conte de Chanteloup, a fost un chimist eminent, ministru de Interne (al unui minister care coordona sănătatea publică, industria, agricultura, comerțul și educația publică), el însuși un promotor al organizării asistenței și al luptei împotriva sărăciei și a flagelurilor sociale. Acesta va deschide calea către o tradiție familială, care va fi adoptată de descendenta sa Léonie. Mama, de origine evreiască, era fiica unui bancher rus bogat, Leon Raffalovici, care s-a convertit la catolicism și a devenit foarte pioasă. Bunicul, Leon Raffalovici, este faimos pentru că a negociat, la cererea țarului Rusiei, un împrumut mare în Franța. Léonie, mezină într-o familie cu mai mulți copii, a avut o copilărie marcată de multă exigență din partea familiei și a profesorilor privați angajați să-i educe În plus, a crescut într-un mediu intelectual strălucit format din savanți, medici proeminenți, guvernanți și oameni ai Bisericii. „Subțire, brună, cu o privire pătrunzătoare, și un temperament dominator și pasionat”, va opta pentru celibat și un apostolat laic, fiind, în același timp, reprezentativă pentru o categorie de femei catolice din timpul ei.
Léonie are suficientă smerenie și inteligență pentru a se pregăti, la vârsta de douăzeci și șase de ani, pentru a obține diploma de Cruce Roșie de la Societatea pentru Ajutorul Răniților Militari (SARM), care îi va oferi o bază de educație ca asistent medical. Însă nu declară nicio vocație specială pentru această activitate. În 1899, va obține diploma de Cruce Roșie de la SARM.
După moartea mamei sale, în parohia dintr-un cartier muncitoresc din Paris în care un frate mai mare era vicar, cu toată energia de care este capabilă, va crea sau anima o serie de activități sanitare și sociale de care era cea mai mare nevoie. Va deschide un spital local, unde sunt oferite consultații medicale, dispensare de tuberculoză, va susține construirea de locuințe moderne și salubre, la chirii mici, a unui magazin cooperativ și a unui preventoriu. Ea are o viziune complexă asupra schimbărilor necesare și va face din acest district al Parisului un domeniu de experimentare socială personală, care are amprenta sa.
Își va continua instruirea în sistemul public din Franța, dar și pe cea de specialitate. Va vizita la Londra spitale-școli pentru a studia organizarea îngrijirii în conformitate cu principiile Florence Nightingale. În urma acestei călătorii, la 32 de ani, a creat, susținută de prietena ei Thérèse Deruelle, soția lui Hippolyte Taine, primul binefăcător și co-fondator alături de ea, o „Casă-școală a asistentelor private” la Plaisance cu scopul de a pregăti asistenți medicali pentru sectorul privat.
Dincolo de orice, Léonie Chaptal este o femeie de acțiune care aspiră să joace un rol politic în modernizarea domeniului sanitar în Franța.
Se va dovedi o femeie cu inițiativă, un lider, care domină, decide și acționează: averea personală este un gaj al independenței și al puterii. Va deveni un interlocutor talentat și negociator priceput, care este capabil să frecventeze birourile ministeriale și care cunoaște pe toată lumea. Este interlocutorul preferat al factorilor politici de decizie care se tem de rigoarea fără compromisuri a doctorului Anna Hamilton, ”rivala” sa în domeniul reformelor sanitare.
Léonie Chaptal se va concentra, printre temele sanitare pe care le va promova, asupra luptei contra tuberculozei, care terorizează și decimează populația Franței. Activitatea sa legată de tuberculoza la adulți (recunoscută ca fiind de utilitate publică în 1903) este situată în aceeași linie cu dispensarele sau preventoriile medicilor Calmette din Lille, Frottier din Havre sau a profesorului Courmont din Lyon. De asemenea, este preocupată de sanatorii. Pentru a lupta împotriva tuberculozei, Léonie nu crede că are nevoie de asistente medicale pentru spitale, ci de asistente medicale a căror pregătire se concentrează pe îngrijirea specifică și prevenirea tuberculozei. Același lucru este valabil și pentru îngrijirea copilului, care este a doua sa direcție de intervenție. Prin urmare, vrea să organizeze o echipă puternică de asistente medicale pentru vizite la domiciliu, capabile să meargă pe teren și să răspundă nevoilor imense ale districtului Plaisance. Acest lucru i-a adus rezultate în acest district al Parisului – reduceri cumulate ale mortalității infantile și ale mortalității din cauza tuberculozei – precum și recunoașterea de către autoritățile medicale și politice naționale.
Nici activitatea internațională în domeniul profesiei nu-i este străină. Léonie Chaptal va deveni reprezentanta Franței la International Council of Nurses (Consiliului Internațional al Asistenților Medicali) în 1924 și președinte al acestuia în 1930.
Însă pasul spre profesionalizarea profesiei de asistent medical în Franța va fi unul legat de război. Pentru asistența medicală, concluzia majoră a războiului din 1914 – 1918 a fost că o țară care nu are un serviciu de sănătate eficient nu poate avea ambiția de a fi o mare putere. Deși Franța pretindea că este, ea trebuia să se confrunte cu o situație de sănătate și medico-socială cu adevărat degradată: gripă (așa-numita spaniolă), tuberculoză, boli venerice, alcoolism, mortalitate infantilă, îngrijirea și reeducarea răniților de război (îngrijire gratuită pentru pensionarii de război), probleme de angajare, asistență, igienă și, în sfârșit, criză demografică. Conștientizarea acestui fapt va deschide perspectivele pentru instituirea unui regulament național privind exercitarea profesiilor legate de asistența medicală în Franța. Istoriografia asistentelor medicale consemnează această perioadă post-Primul Război Mondial ca fiind esențială pentru profesie.
Iar Léonie Chaptal va fi, după Primul Război Mondial, mai activă ca niciodată în această bătălie de profesionalizare a asistentelor medicale din Franța și în reformele care au debutat în acea perioadă. Așa se face că numele său se va contopi pentru totdeauna cu modernizarea și progresul profesiei de asistent medical.
Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent
Surse de documentare
https://anfiide.fr/accueil/un-peu-dhistoire
Sursa foto 1: http://dona-rodrigue.eklablog.com/les-conditions-de-la-femme-pendant-la-guerre-1914-a5628383
http://www.ifsidijon.info/v2/wp-content/uploads/2015/09/2016-Histoire-de-la-profession-d-infirmiere.pdf (sursa foto 2)
Sursa foto 3: https://www.sisilesfemmes.fr/2016/12/10/l%C3%A9onie-chaptal/
