Organizația Mondială a Sănătății declară variola maimuței drept o urgență medicală globală

Timp de lectură – 7 minute

Epidemia de variola maimuței reprezintă o „urgență de sănătate publică de interes internațional”, adică cel mai înalt nivel de alertă al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Această încadrare OMS este concepută pentru a declanșa un răspuns internațional coordonat, care ar putea implica deblocarea de fonduri și colaborarea privind schimbul de vaccinuri și tratamente. Potrivit declarației oficiale de presă a directorului general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, această decizie a fost determinată de creșterea numărului de cazuri raportate în 75 de țări și teritorii, la peste 16.000, dintre care sunt cinci decese.

Monkeypox (who.int)

Directorul general OMS a declarat că riscul de variolă a maimuței este moderat la nivel mondial, cu excepția Europei, unde riscul este ridicat. 

Ce este variola maimuței?

Variola maimuței este un virus zoonotic, ceea ce înseamnă că se transferă de la animale la oameni. Deși numele bolii sugerează că maimuțele sunt gazda principală, rezervorul animal specific al acesteia rămâne necunoscut. În natură, s-a constatat că multe specii de animale au fost infectate cu variola maimuței, inclusiv specii de veverițe de frânghie și de copac, șobolani giganți din Gambia, șoareci vărgați, șoricei și primate. Unele dovezi sugerează că rozătoarele africane, cum ar fi șobolanii giganți gambieni și veverițele, ar putea fi un rezervor natural al virusului.

Cum se transmite și cine sunt persoanele cele mai expuse?

Variola maimuței se transmite la om prin contactul cu un animal sau cu un om infectat sau prin contactul cu materiale contaminate cu virusul. Virusul pătrunde în organism prin leziunile pielii, prin tractul respirator sau prin membranele mucoase.

Înainte de apariția focarelor din 2022 s-a presupus că transmiterea virusului prin contact direct sau indirect cu animale vii sau moarte era principalul factor al infecțiilor cu variola maimuței la om. Acest lucru poate avea loc prin mușcătură sau zgârietură, contactul direct cu fluidele corporale sau leziuni de la un animal infectat sau cu materiale contaminate (contact indirect). Consumul de carne gătită necorespunzător de la un animal infectat este un factor de risc suplimentar.

În plus, variola maimuței se poate transmite de la om la om prin picături din tuse sau strănut, însă doar în cazul unui contact prelungit și de la o distanță redusă. O serie de studii au arătat că mai este posibilă și transmiterea prin placentă de la mamă la făt.

Transmiterea sexuală a variolei maimuțelor nu a fost considerată o cale specifică de transmitere în literatura de specialitate până când, în raportarea epidemiei din Nigeria, din 2017, de variola maimuței la om, cadrele medicale au emis ipoteza că transmiterea sexuală era o cale plauzibilă de infectare. Un studiu publicat recent în New England Journal of Medicine a constatat că, între aprilie și iunie 2022, 98% dintre persoanele cu o infecție cu variola maimuței au fost bărbați homosexuali sau bisexuali, iar 95% dintre cazuri au apărut prin transmitere sexuală.

Se știe și că virusurile din genul orthopoxvirus au o stabilitate de lungă durată în mediu. Materialele provenite de la pacienții infectați (de exemplu, cruste dermice, lenjeria de pat) pot rămâne infecțioase timp de luni sau ani de zile. În ciuda acestor caracteristici, aceste virusuri sunt sensibile la dezinfectanții obișnuiți, dar pot fi mai puțin sensibile la dezinfectanții organici în comparație cu alte virusuri.

Ținând cont de aceste elemente, cei mai expuși în fața virusului sunt profesioniștii din domeniul sănătății, care tratează persoane deja infectate, dar și membrii familiei sau partenerii sexuali ai persoanei infectate.

Cum a fost descoperită boala?

Medicii clinicieni au descoperit primele cazuri de variolă a maimuței în 1958, în timpul a două focare de infecție la maimuțele ținute pentru cercetare. Primul caz uman al bolii a fost înregistrat în 1970, în Republica Democrată Congo. De atunci, 11 țări africane au raportat cazuri de variola maimuței. Ulterior, primul focar de variolă de maimuță din afara Africii a apărut în Statele Unite în 2003. Oamenii de știință au legat acest incident de câinii de preerie infectați cu variola maimuței.

Cum arată simptomele?

Boala aparține genului de virusuri Orthopoxvirus, care include și variola. Din acest motiv, simptomele sale sunt, în general, similare, dar nu la fel de severe ca cele ale variolei.

În cazul în care o persoană este infectată cu variola maimuței, perioada de incubație, anterioară apariției simptomelor, durează între 5 și 21 de zile.

Majoritatea cazurilor de variola maimuței la om prezintă simptome ușoare până la moderate.

Practic, vorbim despre două tipuri de simptome. Primele simptome se manifestă timp de aproximativ 5 zile și includ: febră, dureri de cap și/sau de spate, ganglioni limfatici umflați, dureri musculare sau energie scăzută. La câteva zile după ce persoana face febră apare, în mod normal, o erupție cutanată. Erupția seamănă cu coșuri sau vezicule și poate apărea pe mai multe părți ale corpului, inclusiv pe față, piept, palmele mâinilor, tălpile picioarelor, interiorul gurii, organele genitale și/sau anus. Simptomele durează, în mod normal, între două și patru săptămâni.

Gravitatea bolii poate varia, de asemenea, în funcție de calea de transmitere, de susceptibilitatea gazdei și de cantitatea de virus inoculată, modurile invazive de expunere provocând o boală mai severă și o perioadă de incubație mai scurtă. Persoanele care locuiesc în zonele împădurite tropicale sau în apropierea acestora pot avea o expunere indirectă sau de nivel scăzut la animalele infectate, ceea ce poate duce la o infecție asimptomatică. Complicațiile în țările endemice includ encefalita, infecții bacteriene cutanate secundare, deshidratare, conjunctivită, cheratită și pneumonie. Persoanele imunocompromise sunt cele mai expuse riscului de îmbolnăvire severă. În prezent, variola maimuței are o rată de mortalitate de 3% – 6%. Sechelele majore ale bolii sunt, de obicei, cicatrici desfigurante și leziuni corneene permanente.

Complicațiile, cum ar fi detresa respiratorie, infecțiile bacteriene secundare și encefalita, precum și sechelele, s-au dovedit a fi mai puțin frecvente la pacienții vaccinați împotriva variolei. În plus, rata atacurilor secundare de variola maimuței în rândul membrilor gospodăriei a fost semnificativ mai mică în cazul celor care au fost vaccinați anterior împotriva variolei. Cu toate acestea, un istoric de vaccinare antivariolică cu zeci de ani înainte de infecție nu a avut niciun efect asupra duratei sau a severității bolii. Markerii imunitari au furnizat dovezi ale infecțiilor asimptomatice cu variola maimuței la persoanele vaccinate împotriva variolei și la altele care nu fuseseră vaccinate.

Diagnostic și tratament

Pentru diagnostic, în prezent, se utilizează reacția în lanț a polimerazei în timp real (PCR în timp real) a virusului care provoacă variola maimuței (MPXV) din leziunile cutanate suspecte.

Tratamentul este în primul rând simptomatic și de susținere (ameliorarea febrei și a pruritului, hidratare), inclusiv prevenirea și tratamentul infecțiilor bacteriene secundare. Antiviralele (Tecovirimat, Brincidofovir și Cidofovir) sunt opțiuni potențiale pentru cazurile severe. Doar Tecovirimat – un medicament antiviral pentru tratamentul variolei și al bolilor asociate – are autorizație de introducere pe piață în Uniunea Europeană (UE). În prezent, există date limitate privind eficacitatea și siguranța, în timp ce studiile clinice sunt în curs de desfășurare în Africa.

Cum putem preveni infectarea?

Comitetul pentru medicamente de uz uman al Agenției Europene a Medicamentului a recomandat în luna iulie extinderea indicației vaccinului antivariolic Imvanex împotriva variolei maimuțelor la adulți. Acesta a fost aprobat în UE din 2013 pentru prevenirea variolei. El conține o formă atenuată (slăbită) a virusului vaccinia numit „virus vaccinia modificat Ankara„, care este înrudit cu virusul variolei. El a fost considerat un potențial vaccin pentru variola maimuțelor, din cauza similitudinii dintre virusul variolei maimuțelor și virusul variolei.

Comitetul pentru medicamente de uz uman al Agenției Europene a Medicamentului și-a bazat recomandarea pe datele din mai multe studii pe animale care au arătat protecție împotriva virusului variolei maimuței la primatele non-umane vaccinate cu Imvanex. Acesta a considerat că eficacitatea Imvanex în prevenirea îmbolnăvirii de variolă la om poate fi dedusă din aceste studii.

Pentru a confirma eficacitatea vaccinului împotriva variolei maimuței, compania va colecta date dintr-un studiu observațional care va fi efectuat în timpul epidemiei de variolă în curs de desfășurare în Europa. Profilul de siguranță al medicamentului este favorabil, cu efecte secundare ușoare până la moderate, iar Comitetul pentru medicamente de uz uman al Agenției Europene a Medicamentului a stabilit că beneficiile medicamentului sunt mai mari decât riscurile.

Pe lângă utilizarea pentru prevenirea variolei maimuței, Comitetul pentru medicamente de uz uman al Agenției Europene a Medicamentului a recomandat autorizarea Imvanex pentru a proteja persoanele împotriva bolii cauzate de virusul vaccinia, care duce la simptome similare, dar mai ușoare decât cele ale variolei.

În timp ce vaccinarea este importantă, profesioniștii din domeniul medical sugerează că aceasta ar putea să nu fie de ajuns. Este posibil ca vaccinarea să nu funcționeze decât dacă este susținută de alte măsuri de control în domeniul sănătății publice care vizează reducerea transmiterii la om prin:

  • detectarea timpurie a posibilelor cazuri noi prin depistarea contacților în cazul apariției unor focare;
  • diagnosticarea timpurie prin evaluare de specialitate și investigații de laborator;
  • izolarea pacienților infectați;
  • luarea de măsuri pentru a contribui la prevenirea răspândirii variolei maimuțe – evitarea contactul intim și piele pe piele cu o persoană care are o erupție cutanată similară cu cea a variolei maimuței, igiena mâinilor (spălarea frecventă pe mâini cu apă și săpun); evitarea atingerii lenjeriei de pat, îmbrăcămintei sau a altor materiale care ar fi putut fi atinse de o persoană cu variola maimuței;
  • punerea în aplicare a unor măsuri adecvate de prevenire și control al infecțiilor în mediile de asistență medicală (măsuri de precauție standard, de contact și împotriva picăturilor).

În mediile de asistență medicală, prevenirea transmiterii se bazează pe precauțiile standard, de contact și de control al infecției prin picături în timpul îngrijirii pacienților simptomatici suspectați și confirmați cu această boală. Opțiuni mai detaliate sunt disponibile în documentele de orientare elaborate de Organizația Mondială a Sănătății (vezi Link).

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare

  1. Monkeypox is a global health emergency: What to know (medicalnewstoday.com)
  2. WHO declares global health emergency over monkeypox outbreak | Reuters
  3. Monkeypox (europa.eu)
  4. EMA recommends approval of Imvanex for the prevention of monkeypox disease | European Medicines Agency (europa.eu)
  5. Monkeypox: guidance – GOV.UK (www.gov.uk)
  6. Monkeypox outbreak – Update and advice for health workers, World Health Organization 
  7. Metodologia de supraveghere a cazurilor suspecte/confirmate de infecție cu virusul variolei maimuței (Monkeypox), Institutul Național de Sănătate Publică România.
Share This Post