Timp aproximativ de lectură: 8 minute
Marcată din 2012, are rolul de a sensibiliza opinia publică cu privire la cancerul pulmonar și cum ar trebui acționat pentru a-l preveni sau identifica cât mai devreme, pentru a crește șansele de supraviețuire, dar și ca un semnal de alarmă privind nevoia de finanțare a cercetării în acest domeniu.
În ceea ce privește prevalența, în România, dintre decesele atribuite cancerului, cancerul pulmonar reprezintă cea mai frecventă cauză, urmată de cancerul colo rectal și cancerul de sân.
Comparativ, potrivit Societății Americane de Cancer (SAC), cancerul pulmonar este a doua cea mai frecventă formă de cancer din Statele Unite, atât la bărbați, cât și la femei. Pentru anul 2024, Societatea Americană de Cancer estimează peste 234.580 de noi diagnostice de cancer pulmonar și 125.070 de decese din această cauză. Cancerul pulmonar non-micro-celular este cea mai frecventă formă de cancer pulmonar, el reprezentând 80-85% dintre cancerele pulmonare.
Deși aceste cifre rămân ridicate, totuși, în fiecare an, în Statele Unite, tot mai puține persoane dezvoltă cancer pulmonar. Scăderea poate veni pe fondul unei scăderi a ratei fumatului și a îmbunătățirilor în ceea ce privește depistarea precoce și tratamentul.
Fumatul este principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar non-micro-celular. Conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), fumatul este factorul cheie în 80-90% din decesele cauzate de cancerul pulmonar. CDC indică, de asemenea, că persoanele care fumează sunt de 15-30 de ori mai predispuse la a face cancer pulmonar sau la a muri de cancer pulmonar decât cele care nu fumează.
Pe de altă parte, depistarea precoce ajută semnificativ supraviețuirea.
Există dovezi că diagnosticarea cancerului pulmonar în stadiu incipient cu ajutorul tomografiei computerizate (CT) cu doză redusă îmbunătățește drastic rata de supraviețuire a pacienților cu cancer pe o perioadă de 20 de ani. Este rezultatul unui studiu internațional la scară largă prezentat de cercetătorii de la Mount Sinai (New York) la reuniunea anuală a Societății Radiologice din America de Nord, în urmă cu 2 ani.
Rezultatele acestuia arată că pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar într-un stadiu incipient prin screening CT au o rată de supraviețuire la 20 de ani de 80 %. Pe de altă parte, rata medie de supraviețuire la 5 ani pentru toți pacienții cu cancer pulmonar este de 18,6 %, deoarece doar 16 % dintre cancerele pulmonare sunt diagnosticate într-un stadiu incipient. Mai mult de jumătate dintre persoanele cu cancer pulmonar mor în decurs de un an de la diagnosticare, aceasta fiind principala cauză a deceselor cauzate de cancer. Iar acest lucru se întâmplă pentru că din momentul în care apar simptomele este, adesea, prea târziu.
Aceste constatări demonstrează importanța screeningului de rutină și precoce în detectarea cancerelor pulmonare atunci când acestea sunt suficient de mici pentru a fi vindecate prin îndepărtare chirurgicală.
„Deși screeningul nu previne apariția cancerelor, acesta este un instrument important în identificarea cancerelor pulmonare în stadiul incipient, atunci când pot fi îndepărtate chirurgical„, a declarat autorul principal al studiului, Claudia Henschke, PhD, MD, profesor de radiologie diagnostică, moleculară și intervențională și director al Programului de acțiune precoce pulmonară și cardiacă la Școala de Medicină Icahn de la Mount Sinai din New York. „În cele din urmă, toți cei interesați să se supună screeningului trebuie să știe că, dacă sunt îngrijorați că ar putea să dezvolte cancer pulmonar, acesta poate fi vindecat dacă este depistat la timp.”
În timp ce tratamentele cancerelor mai avansate cu terapie țintită și imunoterapie au parcurs un drum lung, cel mai bun instrument împotriva deceselor cauzate de cancerul pulmonar rămâne diagnosticarea precoce prin screening CT cu doze mici înainte de apariția simptomelor, potrivit autorilor studiului.
„Simptomele apar în principal în stadiile avansate ale cancerului pulmonar. Astfel, cea mai bună modalitate de a descoperi cancerul pulmonar în stadiu incipient este prin înscrierea într-un program anual de screening „, a declarat Dr. Henschke.
De aceea, specialiștii din SUA recomandă depistarea anuală a cancerului pulmonar prin CT cu doză mică la adulții cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani și care au un istoric de fumat de 20 de pachete / an, ceea ce echivalează cu cel puțin un pachet pe zi timp de 20 de ani, și care fumează în prezent sau au renunțat la fumat în ultimii 15 ani.
Practic, studiul a urmărit rata de supraviețuire pe 20 de ani a 1285 de pacienți care au fost examinați în cadrul Programului internațional de acțiune împotriva cancerului pulmonar precoce (I-ELCAP) și care au fost diagnosticați ulterior cu cancer pulmonar în stadiu incipient. În timp ce supraviețuirea generală a participanților a fost de 80 %, rata de supraviețuire pentru cei 139 de participanți cu noduli pulmonari canceroși nesolizi și cei 155 de participanți cu noduli care aveau o consistență parțial solidă a fost de 100 %. Pentru cei 991 de participanți cu noduli solizi, rata de supraviețuire a fost de 73%. Pentru participanții cu cancere în stadiul 1A care măsurau 10 mm sau mai puțin, rata de supraviețuire pe 20 de ani a fost de 92%.
Cu alte cuvinte, medicii din SUA recomandă persoanelor care au peste 50 de ani și un istoric de fumat să discute cu medicul despre depistarea cancerului pulmonar. Acesta le-ar putea salva viața. Iar dacă cunosc o persoană de peste 50 de ani cu antecedente de fumat, să o îndemne să se adreseze medicului în legătură cu un screening pentru cancerul pulmonar.
În plus de screening, urmarea tratamentului este extrem de importantă. Iar, în plus de tratament, în cazul pacienților cu cancer pulmonar, renunțarea la fumat este esențială.
Pentru că pacienții cu cancer pulmonar experimentează adesea sentimente de vinovăție și stigmatizare în timpul întâlnirilor clinice cu furnizorii lor de îngrijire oncologică, există studii care vorbesc despre utilitatea comunicării bazată pe empatie și de reducere a stigmatului care poate duce la reducerea consumului de tutun și la renunțarea la fumat în cazul pacienților cu cancere legate de fumat.
Aceste constatări susțin diseminarea și testarea în continuare a unui nou model de abilități specifice de comunicare empatică pentru instruirea furnizorilor de îngrijire oncologică în cele mai bune practici pentru evaluarea istoricului fumatului și angajarea pacienților care fumează în prezent în furnizarea tratamentului necesar renunțării la tutun. Totodată, acest mod de abordare a consilierii se poate dovedi eficient și în prevenirea cancerului pulmonar corelat cu fumatul.
Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent
Surse de documentare
- Lung cancer stigma and its effects on treatment, research, and more (medicalnewstoday.com)
- Oncology Care Provider Training in Empathic Communication Skills to Reduce Lung Cancer Stigma – CHEST (chestnet.org)
- NSCLC demographics: Age, sex, location, and more (medicalnewstoday.com)
- Radiation therapy for non-small cell lung cancer (medicalnewstoday.com)
- Honoring World Lung Cancer Day – August 1, 2024 | LCFA (lcfamerica.org) – inclusiv sursa foto
- Lung Cancer Screening Dramatically Increases Long-term Survival Rate | Mount Sinai – New York
- Comisia Europeană, 2023: Starea de sănătate în Uniunea Europeană 2023 (2023_chp_ro_english.pdf (europa.eu))