Timp aproximativ de lectură: 6 minute

De ani de zile se încearcă recunoașterea obezității ca boală de sine stătătoare și, prin urmare, ca ceva care trebuie tratat în sine, mai degrabă decât ca factor de risc pentru alte boli, cum ar fi diabetul, bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale și unele tipuri de cancer. Există, într-adevăr, multe dovezi că obezitatea poate duce la toate aceste probleme de sănătate. Dar multe persoane cu obezitate nu au o sănătate precară, iar acest lucru sprijină abordarea că obezitatea în sine nu ar trebui tratată ca o boală.

Tratarea obezității ca o boală aduce mai multe beneficii, pe care Asociația Medicală Americană le-a enumerat la momentul când a făcut această desemnare, în 2013:

• îmbunătățirea formării în domeniul obezității în cadrul școlilor medicale și al programelor de rezidențiat;
• reducerea stigmatizării obezității de către public și medici;
• îmbunătățirea beneficiilor de asigurare pentru tratamentul specific obezității și
• creșterea finanțării cercetării atât pentru strategiile de prevenire, cât și pentru cele de tratament.

Apariția noilor medicamente împotriva obezității din clasa agoniștilor receptorilor GLP-1 contribuie la întărirea percepției obezității drept boală, deoarece publicul tinde în general să considere că o boală are un medicament corespunzător pentru tratarea acesteia. Dacă aceste medicamente trebuie să fie prescrise în mod corect și eficient, atunci cine dintre persoanele cu obezitate este bolnav și cine nu devine o întrebare importantă.

În acest context, este important de remarcat faptul că, de ani de zile, experții s-au plâns de faptul că trebuie să se bazeze pe Indicele de Masă Corporală (IMC) pentru a defini supraponderabilitatea și obezitatea. Acest indice are avantajul de a fi ușor de calculat (prin împărțirea greutății unei persoane în kilograme la pătratul înălțimii sale în metri). Obezitatea este definită ca un IMC mai mare de 30. Cu toate acestea, unele persoane cu un IMC ridicat nu prezintă niciun semn de sănătate precară. Și se știe că mulți atleți musculoși sunt considerați obezi conform acestei clasificări, în mod absurd. IMC nu ține cont nici de distribuția corporală a grăsimii. Cu toate acestea, medicii sunt de acord că grăsimea viscerală (depozitată în jurul organelor interne, pentru un corp „în formă de măr”) este mult mai nesănătoasă decât grăsimea subcutanată (depozitată direct sub piele, pentru un corp „în formă de pară”).

„Ne-am confruntat cu metode imprecise de definire a ceea ce este o greutate nesănătoasă”, a declarat Dr. Mariell Jessup, director științific și medical la American Heart Association. „Cum definiți o greutate ideală și cum definiți o greutate nesănătoasă?” ”Am fost întrebați de multe ori: Credeți că obezitatea este o boală cronică? Noi credem că răspunsul este mai nuanțat decât un simplu da sau un simplu nu”, a spus aceasta.

Acum apare o nouă definiție a acestei afecțiuni, publicată de o comisie internațională, al cărei raport a fost publicat recent în revista The Lancet Diabetes & Endocrinology. Cei 58 de experți ai comisiei au petrecut ani de zile lucrând la acest raport, întâlnindu-se în mod regulat online.

În loc să se gândească la obezitate ca la o boală, aceștia au dorit să o evalueze într-un mod diferit, a declarat președintele comisiei, Dr. Francesco Rubino, chirurg bariatric la King’s College din Londra, care, în 2019, a propus această colaborare internațională.

„Întrebarea este: ce definește boala?”, spune Dr. Francesco Rubino. În ceea ce privește obezitatea – care se estimează că afectează mai mult de 1 miliard de oameni la nivel mondial – această întrebare a frământat mult timp domeniul. IMC a fost conceput în anii 1830 de către un matematician belgian și, de obicei, un IMC de cel puțin 30 se califică drept obezitate. Studiile au identificat obezitatea definită prin IMC ca fiind un factor determinant al problemelor de sănătate, inclusiv insuficiența cardiacă, diabetul de tip 2 și osteoartrita.

Noua definiție propusă de această comisie internațională afirmă că obezitatea ar trebui evaluată într-un mod mai complex, care depășește măsura standard IMC, și pledează pentru concentrarea asupra cantității de grăsime corporală și a complicațiilor medicale pe care le are persoana respectivă, nu doar asupra greutății sale. Comisia a afirmat că persoanele care au un indice de masă corporală mai mare de 25 și prea multă grăsime, dar care în rest sunt sănătoase, ar trebui să nu fie considerate bolnave. În schimb, aceștia ar trebui monitorizați și sfătuiți să nu mai ia în greutate și, eventual, să slăbească puțin. Starea lor ar fi denumită obezitate preclinică.

Alte persoane cu oricare dintre cele 18 afecțiuni cauzate de obezitate – 13 pentru copii și adolescenți – necesită tratament medical pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate și a preveni leziuni grave ale organelor. Aceste afecțiuni includ: dificultăți de respirație, insuficiență cardiacă, dureri de șold sau de genunchi, anomalii metabolice și organe care funcționează defectuos. Condiția lor ar fi denumită „obezitate clinică”, a sugerat comisia care a dezvoltat raportul publicat în The Lancet.

Pentru a diagnostica boala lor nou definită drept „obezitate clinică”, cercetătorii solicită două lucruri. În primul rând, adăugarea unei a treia măsuri a dimensiunii corpului (circumferința taliei, raportul talie-șold sau raportul talie-înălțime) la cele utilizate pentru calcularea IMC – deși măsurarea directă a grăsimii corporale, cu ajutorul unor instrumente moderne sofisticate de scanare, este cea mai bună abordare. În al doilea rând, dacă această măsurătoare revizuită indică, într-adevăr, că o persoană este obeză, sunt necesare, de asemenea, unele semne și simptome obiective de reducere a funcției organelor sau a capacității de a desfășura activități zilnice – cum ar fi îmbăierea, mâncatul și îmbrăcatul – pentru a declara că obezitatea este relevantă din punct de vedere clinic. Grupul a afirmat că persoanele cu un IMC de 40 sau mai mare prezintă obezitate clinică doar pe baza IMC-ului lor, nefiind necesară și evaluarea grăsimii corporale.

Noua definiție a obezității a fost aprobată de 76 de organizații din întreaga lume, inclusiv Asociația Americană a Inimii, Federația Europeană de Medicină Internă, Federația Mondială a Obezității, Societatea Chineză de Diabet și Asociația Indiană pentru Promovarea Cercetării în Obezitate. Rămâne totuși de văzut cum noua definiție a obezității și recomandările făcute de comisie vor influența practica medicală.

Prima evaluare arată că implicațiile pentru îngrijire vor fi semnificative. Persoanele cu obezitate clinică ar trebui să poată beneficia de compensarea medicamentelor precum agoniștii receptorilor GLP-1 sau de chirurgie bariatrică, la fel cum persoanele cu cancer sau boli de inimă beneficiază în mod obișnuit de tratamente compensate care vizează boala lor.

Dr. David Cummings, membru al comisiei și expert în obezitate la Universitatea din Washington, SUA a sugerat că aceste medicamente, din cauza costului lor, ar putea fi limitate la a fi administrate pacienților diagnosticați cu obezitate clinică, deoarece nevoile acestui grup „sunt mai stringente”. Cu toate acestea, aceste medicamente pentru scăderea în greutate pot fi în continuare justificate chiar și pentru persoanele cu obezitate preclinică, pe baza altor factori de risc, cum ar fi un istoric familial îngrijorător al bolilor asociate obezității.

Pentru cei cu obezitate preclinică – despre care autorii susțin că nu sunt bolnavi în prezent, dar pot prezenta un risc mai mare de îmbolnăvire – deciziile de tratament vor fi mai nuanțate. „Nu spunem că nu ar trebui să aibă tratament”, spune Rubino, ci că «abordarea … este diferită». Aceasta s-ar putea concentra mai mult pe consilierea medicală pentru a ajuta la reducerea riscului de probleme de sănătate viitoare.

Farooqi, participant la cercetarea internațională care a redefinit obezitatea, și Rubino, cercetătorul care a inițiat-o, speră că de această recalibrare în acordarea tratamentului medicamentos vor beneficia anumite grupuri etnice – în special cele de origine asiatică, care par a fi expuse riscului de complicații cauzate de obezitate la IMC mai mici decât caucazienii albi, populația predominantă studiată în primele cercetări privind IMC și riscurile pentru sănătate.

O altă recomandare cheie pe care o fac cercetătorii și care va avea impact în practica clinică: uitați-vă la locul în care se află grăsimea corporală, nu doar la IMC.

Numeroase studii științifice au documentat faptul că grăsimea abdominală prezintă mai multe riscuri pentru sănătate decât grăsimea de pe coapse sau șolduri. Cu toate acestea, integrarea evaluării compoziției corporale în îngrijirea medicală poate fi mai dificilă decât pare, spune Saunders, în special pentru medicii generaliști care pot avea mai puțin timp alocat pentru consultațiile individuale cu pacienții lor. În plus, nu există o modalitate general acceptată de măsurare a circumferinței taliei. „Pentru ca un nou sistem de măsurare și clasificare să fie adoptat pe scară largă, acesta ar trebui să fie rapid, ieftin și fiabil”, spun cercetătorii implicați în dezvoltarea noii definiții și noilor categorii medicale ale obezității.

Îmbunătățirile tehnologice, cum ar fi modalitățile ieftine și ușoare de măsurare a compoziției țesutului corporal – de exemplu, determinarea locului în care se află grăsimea corporală – ar putea aduce o mare diferență. „Cred că, în anumite privințe, medicii vor avea de lucru ” în plus” în cadrul acestei abordări, dar efortul suplimentar ne va oferi o viziune mai informată asupra modului în care ar trebui să evaluăm o persoană cu obezitate”, susțin cercetătorii, iar aceasta ar trebui să fie, de fapt, obiectivul oricărui medic.

Mirela Mustață, Redactor executiv

Surse de documentare:

1. New Obesity Definition Challenges Current Use of B.M.I. – The New York Times (author: Gina Kolata)
2. Why Obesity Is A Disease: Unpacking The Controversy and Causes | Obesity Medicine Association
3. Is obesity a disease? Not always, new expert report says | Science | AAAS (inclusiv sursa foto)
4. https://www.economist.com/science-and-technology/2025/01/15/ Is obesity a disease?
5. Sursa tabele: The Economist – https://www.economist.com/science-and-technology/2025/01/15/ Is obesity a disease?