La început de an toți obișnuim să ne gândim la ce va aduce viitorul. De obicei, ne gândim la anul care vine, dar, în egală măsură, am putea fi interesați de următorul deceniu, de exemplu. Același interes pare să existe și în lumea oamenilor de știință. De altfel, cercetarea modelelor medicinei ... Citiți mai mult...
Editorial
Suntem deja în prima lună de iarnă și temperaturile au scăzut, iar zilele au devenit mai scurte. Ca efect, în general, avem tendința de a reduce activitatea fizică, de a petrece mai mult timp în interior, de a consuma mai multe alimente bogate în calorii și mai puține fructe și ... Citiți mai mult...
”Vaccinul HPV este unul dintre cele mai bune, rezistente, cu foarte puține reacții adverse”, a declarat recent ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la un eveniment prilejuit de lansarea Acțiunii HPV România[1]. Declarația vine în contextul în care ”România dorește ca să ofere acces la tratament, acces la diagnostic precoce și, bineînțeles, la ... Citiți mai mult...
În data de 10 octombrie, ca în fiecare an, am celebrat Ziua Mondială a sănătății mintale. O temă care merită din ce în ce mai multă atenție, dacă ne gândim, pe de o parte, la ce înseamnă sănătatea mintală de fapt și, pe de altă parte, ne uităm la modul ... Citiți mai mult...
Zilele acestea au fost mai multe discuții în spațiul public despre empatie și nevoia de a regăsi acest model de abordare a pacientului în fiecare dintre interacțiunile acestuia cu instituțiile medicale din România. De ce este benefic acest lucru? Cu siguranță avantajele sunt multiple. Studiile demonstrează modul în care empatia îmbunătățește satisfacția ... Citiți mai mult...
Părinții de pretutindeni pot depune mărturie despre faptul că a deveni părinte poate fi în egală măsură emoționant și înspăimântător. Toți trec printr-o varietate de emoții, de la entuziasm și bucurie, la teamă și frustrare. Odată cu copilul, în doar câteva zile, tot ceea ce părintele credea că citise sau că ... Citiți mai mult...
Este o deviză pe care o susțin și care mi-a atras atenția zilele trecute într-un mesaj de pe o rețea de socializare al organizatorilor Programului de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin din regiunea Centru. Este un anunț din care am aflat că, în perioada ... Citiți mai mult...
Speranța de viață în România este printre cele mai scăzute din Europa, situație care poate fi explicată printr-o serie de provocări recunoscute la nivelul serviciilor de prevenție primară, secundară și terțiară, dar și de nevoia de a îmbunătăți întregul lanț de îngrijire a pacienților cu patologii cu prevalență crescută, de ... Citiți mai mult...
Asistenții medicali și moașele au profesii care sunt menite, peste tot în lume, sa-i ajute pe oameni să-și păstreze sănătatea sau să și-o recapete. Sănătatea, adică cea mai importantă valoare cu care se nasc cei mai mulți dintre noi. Așadar, este minunat că există aceste două momente (5 mai - Ziua ... Citiți mai mult...
În perioada 22-23 martie, la București, a avut loc Reuniunea Regională a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în care s-a discutat despre criza forței de muncă care afectează deja sistemele de sănătate din Europa și Asia Centrală și are multe fațete. La acest forum regional, am avut oportunitatea de a reprezenta ... Citiți mai mult...
În profesia noastră observăm adesea că unele persoane sunt mai rezistente decât altele într-o situație stresantă cauzată, de exemplu, de o boală. O explicație posibilă ar putea veni din ceea ce un număr în creștere de dovezi științifice identifică ca fiind auto-îngrijirea, un model bazat pe medicina stilului de viață. ... Citiți mai mult...
Dacă ne uităm la profilul de țară privind cancerul[1], rata de mortalitate prin cancer în România standardizată în funcție de vârstă a fost cu 7% mai mare decât media Uniunii Europene (UE) în anul 2019 și a avut un progres foarte slab față de anul 2011, comparativ cu media UE. ... Citiți mai mult...
Cu siguranță, una dintre cele mai frecvente urări de sărbători a fost ”sănătate”. Toți ne dorim acest lucru, dar, de cele mai multe ori, eforturile pe care le facem pentru a o menține sunt inconsecvente. Mi-aș dori ca, din numărul mare de oameni pe care-i cunosc și care îmi vorbesc despre ... Citiți mai mult...
dav Știm că nu este deloc neobișnuit să asociem stresul cu profesia de asistent medical sau cu cea de moașă. Și aceasta pentru că cele două profesii au rolul de a-i ajuta pe oameni în cele mai frumoase, dar și în cele mai dificile momente din viața lor. În timp ce, ... Citiți mai mult...
La mai puțin de un an de la lansarea planului, pe 2 noiembrie 2022, a fost promulgată legea care-l aprobă și creează condițiile pentru implementarea acestuia. Necesitatea acestui plan a fost determinată de incidența îngrijorătoare a cancerului în România, de sub-diagnosticarea sau diagnosticarea tardivă și de rata ridicată a deceselor provocate ... Citiți mai mult...